Arhive Zilnice: 30 ianuarie 2024

Corespondență specială din Italia • 900 de ani în slujba celor nevoiași Timp de trei zile, la Vila Magistrală din Roma, a avut loc Conferința ambasadorilor Ordinului Cavalerilor de Malta. Cu scopul definit de a examina probleme strategice din această lume în continuă evoluție, în mijlocul...

Nu că nu ştiam, dar tot ne minunăm. Iniţial, se dăduse romilor prima clădire din combinatul Phoenix, cea a birourilor. În trecere, am observat că s-a petrecut la fel şi cu a doua, cea a laboratoarelor. Evident, deschiderea a venit cu ferestre sparte, cu gunoi,...

Naționala de rugby a României pregătește participarea la Campionatul European, Stejarii aflându-se de două săptămâni în cantonament la Izvorani, la Complexul Olimpic „Sydney 2000”. România va debuta în competiție pe 4 februarie, urmând să întâlnească în deplasare, Polonia. Pentru această primă partidă, stafful tehnic a...

”TuSport Snow Day”, din cadrul proiectului ”World Snow Day” al Federației Internaționale de Schi, s-a ţinut în Maramureș, cu ocazia Zilei Mondiale a Zăpezii și a durat trei zile. Acestea au fost pline cu evenimente pe schiuri și patine, dar şi multă distracţie. La prima...