Primăria Baia Mare • 26 milioane lei – „balon de oxigen” primit de la Guvern

3
1106

Doru Dăncuș, viceprimarul desemnat cu atribuții de primar, a anunțat că, prin demersurile făcute prin intermediul Asociației Municipiilor din România și al parlamentarilor maramureșeni, primăria a reușit să recupereze peste 26 milioane lei, din cota de TVA.
Banii vin ca un “balon de oxigen” și vor fi folosiți pentru reconstrucția bugetului local pe anul 2024. Dăncuș a declarat că, încă din luna decembrie, a început discuțiile cu angajații din executiv pentru fundamentarea proiectului de buget. Între timp, Legea bugetului a fost aprobată, iar municipalitatea a luat act de sumele alocate de către Guvernul României din taxa pe valoarea adăugată.
“Am fost viciați de o parte din veniturile pe care le aveam din componenta impozitului pe venitul global, am început construcția bugetului pentru 2024 fără o sumă consistentă de la acest capitol, respectiv 48 milioane de lei, diferența avută pe anul 2023. Între timp, datorită unor demersuri la nivel național, prin Asociația Municipiilor din România, prin lobby-ul pe care l-am făcut la parlamentarii de Maramureș, în special cei ai PSD, am reușit să obținem înapoi suma de 26.450.000 lei” – a punctat Doru Dăncuș.
El a menționat că urmează să se completeze restul sumei necesare din fondul de rezervă al Guvernului, iar rezultatul final va depinde de susținerea ulterioară. „Putem spune acum că răsuflăm cât de cât mai ușurați, sunt câteva capitole bugetare pentru care această sumă reprezintă o influență pozitivă și vom putea să funcționăm într-o oarecare normalitate”, a adăugat Dăncuș.

3 COMENTARII

  1. Bun ! Deci…li s-a întins o mână de ajutor, din toată sărăcia țării. Să sperăm că nu vor risipi banii ca până acum, plătind sume enorme și nejustificate firmelor abonate la contracte cu primăria. Ajunge cu hoția !

  2. BALON DE OXIGEN PENTRU DANCUS SĂ POATĂ CHELTUI HAOTIC BANI DIN MUNCĂ CELOR DIN PRIVAT ,BINE CA UMBLA DUPA PUZ LA SALA SPORTULUI ,DAR NU FACE PUZUL PE URMĂTOARELE STRĂZI UNDE SE POATE EXTINDE ORAȘUL PRECUM DUMBRAVEI, CHIOARULUI, VRANCEI, SEBESULUI PIRITA ETC

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.