În Groşi începe cadastrul sistematic, gratuit

0
41

Primăria Comunei Groși a încheiat un contract pentru realizarea cadastrului sistematic în 9 sectoare cadastrale – intabularea gratuită a terenurilor, pe aproximativ 900 de parcele.
Astfel, zilnic, în perioada 13 – 15 februarie 2024, începând cu ora 10, vor avea loc măsurători în următoarele zone: Sectorul 1 – Șovar, Laz; Sectorul 3 – Galalei, Iedărață; Sectorul 4 – Tog, Hânsă.
Administraţia locală anunţă că persoanele care au terenurile intabulate sau cele care au fost deja în teren, ori la sediul primăriei în prima fază a identificărilor electronice, nu trebuie să se prezinte în teren. Cei care nu se pot deplasa în teren pentru măsurători se pot prezenta la sediul Primăriei Groși, pentru identificarea terenului în format electronic, în aceeaşi perioadă menţionată, în intervalul orar 10-13:30.
Proprietarii care dețin terenuri în sectoarele mai sus menționate sunt rugați să se prezinte cu toate documentele necesare: titlu de proprietate; copie buletin/carte de identitate; certificat de deces pentru situațiile în care proprietarul din titlul de proprietate este decedat; contract de vânzare-cumpărare. Nu în ultimul rând, cei vizaţi trebuie să se programeze telefonic, pentru măsurătorile din teren, la primărie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.