Undă verde pentru modernizarea unui cartier din Sighet

1
1564

Administrația municipiului Sighetu Marmației a dat startul modernizării unui cartier important al orașului. Zona va fi reabilitată în totalitate, urmând ca aspectul ei să se schimbe radical.
„În 15 februarie am semnat contractul de execuție a lucrărilor privind proiectul de investiție «Sistematizare pe orizontală în cartierul Bogdan Vodă, municipiul Sighetu Marmației», aprobat prin hotărâre de Consiliu local în luna aprilie a anului trecut”, a spus Vasile Moldovan, primarul municipiului. Proiectul prevede reamenajarea unei suprafețe totale de 7.500 mp din cartierul Bogdan Vodă; lărgirea la două benzi de circulație a străzii de legătură din interiorul cartierului; amenajarea unei alei, a trotuarelor de acces, a spațiilor verzi și a locurilor de joacă pentru copii. „Mă bucură faptul că locuitorii din acest cartier au înțeles că pentru a reda zona complet reamenajată și crearea celor 92 de locuri de parcare este necesară demolarea tuturor garajelor”, a mai completat edilul. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 1.906.062 lei (cu TVA), iar durata de realizare este de 12 luni. Întreaga sumă este suportată din bugetul local. Autoritatea locală promite că planurile de viitor prevăd reabilitarea fiecărui cartier, dând Sighetului strălucirea de altădată.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.