Minaur, punct în dauna liderului

0
223

Lanterna roșie a început anul cu un punct adăugat în ierarhie din confruntarea cu liderul Seriei 10 a Ligii 3. CS Minaur Baia Mare și SCM Zalău au remizat, vineri, alb, după o primă repriză ștearsă, respectiv o parte secundă la discreția totală a echipei vizitatoare.
Strategia băimărenilor în acest duel a fost una simplă, în sensul că s-a preferat o apărare aglomerată, pe două linii, cu contraatacuri în viteză în momentul când adversarul a rămas descoperit. Oaspeții au încercat, în schimb, să-și asume riscul încă din startul partidei, însă fără a-și crea ocazii clare. Concluzia, am consemnat o primă parte neinteresantă, fără ca una dintre combatante să strălucească, implicit nici tabela nu a suferit modificări.
Lucrurile au stat cu totul altfel în partea secundă, însă numai într-o singură direcție, SCM Zalău dominând repriza de o manieră incontestabilă. Automat că au apărut și ocaziile la poarta apărată de Breban, unul dintre cei care au contribuit la punctul obținut. Ocaziile la poarta Minaurului au apărut către final de meci, în minutele 73, 85 și 88, dar șuturile expediate de Negrean și Culda au întâlnit bara sau au fost apărate de Breban. În minutele de prelungire, băimărenii au ratat o ocazie mare, prin Ștefănescu, lovitura sa cu capul din 6 metri scurgându-se puțin pe lângă.
• CS Minaur Baia Mare: E. Breban – R. Bratu (64, D. Simion), Tincu (C), Lazăr, D. Mureșan – Csiszer, D. Matei – Stănescu (53, Ștefănescu), Vitan (90+1, Serediuc), Dobrean – B. Pop (64, D. Gherman). Antrenor: Ciprian Duruș (preparator fizic).
• SCM Zalău: Miron – Stoica, Fărcășan, Kascelan, F. Pop (59, Cherecheș) – Micle (75, Mare), Kun, Zimța (59, Negrean), Meșter (84, Culda) – Nikolic, S. Pop (59, R. Cristea). Antrenor: Cristian Lupuț.
• Arbitri: Darius Florin Iviniș – Daniel Nistor (ambii Zlatna), Andrei Pîslaru (Arad). Delegat de joc: Petru Boros (Oradea). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare).

Rezultate etapa 16: CS Minaur Baia Mare – SCM Zalău 0-0; Sănătatea Cluj-Napoca – Crișul Sântandrei 1-2; CSM Sighetu Marmației – Lotus Băile Felix 1-0; CSM Olimpia Satu Mare – CSM Victoria Carei 0-1; Olimpia MCMXXI Satu Mare – Minerul Ocna Dej 1-0.
Etapa 17: • Vineri, 15 martie, ora 15: Sănătatea Cluj-Napoca – CSM Sighetu Marmației; SCM Zalău – Olimpia MCMXXI Satu Mare; Minerul Ocna Dej – CSM Olimpia Satu Mare. • Sâmbătă, 16 martie, ora 15: Crișul Sântandrei – CS Minaur Baia Mare; CSM Victoria Carei – Lotus Băile Felix.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.