Echipa națională de senioare a României va efectua un stagiu de pregătire centralizată la București, în zilele de 1 și 2 aprilie, apoi va pleca la Cazin unde va întâlni Bosnia Herțegovina (pe 5 aprilie). Se revine în țară, la Buzău, unde va avea loc jocul cu Grecia (8 aprilie). Între 8-13 aprilie, este stabilit un stagiu la Buzău, iar în 13-15 aprilie o deplasare pentru un joc în compania Franței, la Clermond Ferrand.
România este deja calificată la turneul final european din decembrie, așa că aceste meciuri sunt de palmares și de urmărire a unor jucătoare. La această acțiune vor participa și două fete de la CS Minaur, Oana Borș și Eva Kerekes.
Portari: Diana Ciucă (Rapid), Bianca Curmenț (SCMU Craiova), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea); Extreme: Oana Borș (CS Minaur), Eva Kerekes (CS Minaur), Corina Lupei (Dunărea Brăila), Andra Moroianu (Gloria Buzău), Roberta Stamin (HC Zalău); Centri: Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Elena Roșu (Măgura Cisnădie); Interi: Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Daria Bucur (Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Rm. Vâlcea), Ștefania Stoica (CSM București); Pivoți: Ana Ciolan (CSM Tg. Jiu), Lorena Ostase (Rapid), Elena Voica (Corona Brașov). Antrenori: Florentin Pera (principal), Bogdan Burcea (secund), Ildiko Kerekes Barbu (portari).
Echipa națională de tineret a țării noastre are și ea mai multe acțiuni: 1-3 aprilie, pregătire centralizată; turneu în Ungaria (3-5 aprilie); pregătire la Slatina (5-11 aprilie); turneu la Meudon la Foret (Franța, 11-15 aprilie).
Din echipa României fac parte și jucătoarele: Sorina Brîndușa, Cristina Elisa Danciu, Maria Groșan și Denisa Roxana Romaniuc, toate sportive legitimate la CS Minaur Baia Mare. De asemenea, tot de la Minaur este și antrenorul principal, Simona Maior Pașca. (sursa: csminaur.ro)

































