Valur Reykjavik – CS Minaur Baia Mare 36-28 (18-14)
Eşec aspru pentru CS Minaur în prima manşă a semifinalelor EHF European Cup. Băimărenii au cedat în deplasarea din Islanda, cu Valur Reykjavik, 36-28 (18-14), şi pleacă cu şansa a doua la calificarea în finala competiţiei europene.
Diferenţa pe tabelă a făcut-o calitatea impusă de către gazde, printr-un joc în viteză, capitol la care Minaur nu a putut ţine pasul, nordicii fiind renumiţi din acest punct de vedere.
În Islanda am deschis scorul prin Mollino Da Silva (0-1), după care a venit o perioadă de secetă pe tabelă până în minutul 9. Valur a egalat în minutul 10, am condus iarăşi datorită golului marcat de Kotrc, moment din care nu am mai contat. Islandezii au condus cu 4-2 (12), ca mai apoi să se desprindă la cinci goluri – 9-4 (16). Diferenţa creşte chiar şi la şapte – 13-6 (21), dar până la pauză ne mai revenim şi ne apropiem la minus patru – 18-14.
Gazdele ne surprind şi în partea secundă cu jocul lor în viteză şi pe acest fond lucrurile încep să se complice şi mai mult pentru elevii lui Alexandru Sabou, Valur distanţându-se şi mai evident: 24-17 (35), 27-19 (42), 31-22 (45). Nu reuşim să recuperăm din diferenţa mare de scor, formaţia din capitala Islandei doreşte să tranşeze calificarea încă de la meciul tur, şi în mare parte calculele hârtiei îi ies, asigurându-şi o victorie la opt lungimi – 36-28, suficient probabil pentru a ajunge în ultimul act. Însă noi mizăm pe o răbufnire de orgoliu a handbaliştilor noştri, şi cu suportul spectatorilor, Minaur poate obţine o calificare istorică.
Returul dintre CS Minaur Baia Mare şi Valur Reykjavik este programat duminică, 28 aprilie, începând cu ora 18, manşă secundă care va fi oficiată de Ante Mikelic şi Petar Paradina din Croaţia, iar delegat EHF este Ferenc Bonifert din Ungaria.
• Sala N1 Hollin din Reykjavik. • Arbitri: Milos Andorka și Robert Hucker (Ungaria). Delegat EHF: Tadas Jansonas (Lituania). • Aruncări de la 7m: 0-8 (transformate: 0-6; au ratat: Vujovic şi E. Pop). Minute de eliminare: 4-10.
• Valur Reykjavik: Bjorgvin Pall Gustavsson (14 intervenții, a marcat două goluri), Arnar Thor Fylkisson – Benedikt Gunnar Oskarsson 6, Thorvi Tyr Gíslason 5, Isak Gústafsson 4, Magnús Óli Magnússon 4, Alexander Pettersson 4, Ulfar Pall Monsi Thordarsson 3, Allan Nordberg 3, Agnar Jónsson 2, Aron Pálsson 2, Andri Finnsson 1, Vignir Stefánsson, Alexander Júlíusson, Bergur Rúnarsson, Robert Hostert. Oficiali: Óskar Bjarni Óskarsson, Anton Rúnarsson, Finni Jóhannsson, Jon Gunnar Kristjánsson.
• CS Minaur Baia Mare: Anton Terekhov (3 intervenții), Barna Buzogany (6 intervenții) – Stefan Vujic 7, Stevan Vujovic 6 (2 din 7 m), Milan Kotrc 4, Artem Kozakevych 3 (2 din 7 m), Tomas Cip 3, Tudor Botea 2 (din 7 m), Robert Nagy 1, Erik Pop 1, Anderson Mollino da Silva 1, Viorel Fotache 1, Gabriel Cumpănici. Nu a jucat: Ovidiu Ardelean. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Buşecan.
În cealaltă semifinală: FC Green Collect Budapesta – Olympiakos SFF Pireu 28-28.































