Informare și atenționare pentru iubitorii de schi de tură!

0
26

• O schioară, prinsă de avalanșă în Munții Rodnei-Maramureș •

Sâmbătă, 20 aprilie 2024 în “Y”-ul din Vf. Gărgălău, Munții Rodnei – Maramureș, mai mulți pasionați de schi de tură au trăit probabil aventura vieții lor, aventura care se putea încheia tragic dar din fericire s-a terminat cu bine pentru ei până la urmă.
O schioară a coborât și imediat după ea s-a declanșat și o avalanșă. La un moment dat, acea schioară a fost prinsă în avalanșă, acoperită de zăpadă și târâtă până la poalele muntelui. Doar norocul a făcut ca aceasta să poată ieși teafără de sub zăpadă.
Stratul de zăpadă nou depus nu are priză cu stratul mai vechi și poate pleca foarte ușor. Temperaturile pozitive din ultima perioadă au dus la apariția mai multor avalanșe. Practicarea schiului de tură în astfel de condiții în zonele expuse, fără o informare în prealabil, poate duce la situații tragice.
Salvamont Maramureș recomandă prudență maximă în alegerea rutelor la altitudini de peste 1.600 m și mai ales informare înaintea parcurgerii unor trasee atât pe schiuri de tură, acolo unde zăpada mai persistă, cât și pedestru. (v.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.