„Poveștile fotbalului romantic”, mâine, la Muzeul de Istorie

0
142

Primul volum “Poveștile fotbalului romantic” va fi lansat mâine, 4 iunie, de la ora 16, la Muzeul de Istorie și Arheologie Maramureș (str. Monetăriei nr. 1-3). Autorul lucrării este sătmăreanul Florin Fabian, fost jucător al FC Baia Mare și antrenor al grupării de sub “Dealul Florilor”, dar și al ACS Comuna Recea.
Florin Fabian, care și-a încheiat cariera de jucător la FC Baia Mare, în sezonul 2006-2007, scrie în acest prim volum despre poveștile frumoase ale fotbalului autohton, când era cu adevărat romantic și încântător.
Pentru cine nu îl cunoaște, Florin Fabian are multe în comun cu fotbalul băimărean, în special din punct de vedere al antrenoratului. După un sezon în care a îmbrăcat tricoul galben-albastru, în Liga 2 – 2006-2007, fostul mijlocaș al Universității Craiova, Poli Timișoara sau UTA Arad a devenit și antrenorul a două formații maramureșene, FC Baia Mare și ACS Comuna Recea. Pe prima a pregătit-o timp de un sezon și jumătate, un an – 2008-2009, în Liga 3, stagiune la finalul căreia a promovat în Liga 2, plus o jumătate de stagiune în Liga 2 – 2009-2010, lăsând echipa pe locul 12. La Recea a venit la jumătatea drumului de Liga 2, în iarna lui 2021, preluând echipa într-o situație ingrată, pe loc retrogradabil, dar din cauza problemelor financiare echipa nu a reușit să se mențină în eșalonul secund, totul culminând cu desființarea clubului. Actualmente, Florin Fabian este angrenat în proiectul Școlii de fotbal Primavera Satu Mare, proiect inițiat împreună cu Lucian Ploeșteanu.
Cartea va fi prezentată de dr. Viorel Rusu, dr. Marta Cordea, dr. Viorel Câmpean și ing. ec. Cristian Mareș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.