„Insule” de PET-uri pe mai multe râuri din Maramureș

2
424

Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au identificat anul trecut 11 puncte critice pe cursuri de apă unde se impun investiții. Oficialii SGA spun că una dintre principalele probleme este neîntreținerea corespunzătoare a malurilor și albiilor cursurilor de apă, în mai multe zone fiind găsite depozite de deșeuri. Astfel, din pârâul Rona au fost scoase milioane de PET-uri, iar decolmatarea continuă. „O insulă” de PET-uri se regăsește și pe râul Tisa, la fel cum problemele persistă și la Barajul Strâmtori-Firiza. Totuși, față de anii precedenți, situația s-a mai schimbat, așa că acum suntem într-o direcție bună.
„Am efectuat lucrări de decolmatare la pârâul Rona în Sighetu Marmației pe o lungime de aproximativ 600 de metri. Puteți observa cum din cauza neîntreținerii vegetației, netoaletării vegetației de pe cursul de apă, sub toate aceste PET-uri este pârâul Rona. Imaginați-vă că vorbim de aproape 500 de metri pe lățimea respectivă de 6-8 metri, o înălțime de 1 m – 1,5 m. Vorbim de zeci de mii sau chiar milioane de PET-uri. Prin aceste lucrări am reușit cel puțin de la confluența cu râul Iza, în amonte să deschidem cursul de apă și să eliminăm blocajele. În funcție de alocările bugetare, în funcție de prioritățile avute în județ vom continua cu pârâul Rona, în amonte până la ieșirea din Sighet pentru că practic, acolo e problema, acolo se fac cele mai multe blocaje”, a punctat directorul SGA Maramureș, Andrei Dan Enache.
Nici râul Tisa nu stă mai bine la capitolul salubrizare, la fel cum probleme sunt înregistrate și în zona Barajului Strâmtori Firiza, dar și pe râul Săsar. Așa că, pe lângă rățuște, băimărenii pot admira deșeurile aruncate la întâmplare.
„Putem să mergem până pe Tisa, avem o insulă de vreo 4 sau 5 hectare cu un strat gros de PET-uri…Cinci ani la rând am făcut ecologizări cu mai multe ONG-uri, mai multe persoane doritoare, pe Barajul Strâmtori Firiza. Față de prima dată, respectiv acum 5 ani când am scos peste 1.000 de saci de PET-uri, atunci am strâns frigidere, un cetă­țean și-a dus frigiderul până acolo și l-a aruncat în râu, anul acesta am strâns vreo 50-60 de saci, a scăzut considerabil cantitatea de PET-uri. Pe râul Săsar, dincolo de rățuște și pești avem la fel de multe PET-uri, cârpe”, a adăugat șeful SGA Maramureș.
Oficialul SGA a atras atenția că instituția pe care o conduce, la fel și celelalte instituții de mediu din județ “nu sunt gunoierii apelor, fiecare cetățean ar trebui să fie mai responsabil”.

2 COMENTARII

  1. O idee ar fi montarea de camere ascunse in locurile unde se arunca consistent deseuri….si amenzi uriase date nesimtitilor. acuma ca exista salubrizare nu mai are nimeni scuza sa arunce in vai si ape.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.