Arhive Lunare: iulie 2024

În ședința de Guvern din 28 iunie s-a aprobat o Ordonanță de urgență pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și a unor instituții aflate în subordinea lui. Aceste instituţii vor trece în „ograda” direcţiilor pentru agricultură judeţeană. Este şi cazul DAJ Maramureş. Prezentul act...

A fost semnată finanțarea unui parc fotovoltaic pe 40 de ari, care va fi folosit pentru iluminatul public, dar și pentru pompele alimentării cu apă a comunei, ne spune primarul Nicolae Prodan. La finanțarea Saligny, cea cu asfaltarea a 9 kilometri de străzi, s-a ajuns...

În comună au început lucrările la rețeaua de gaz, sunt săpături pe marginea drumului județean, încă din Vălenii Lăpușului. Este încă o comună ce confirmă interesul și folosește finanțările puse la dispoziție de Guvern pentru extinderea rețelelor de gaz sau chiar înființarea lor. Următoarea localitate...

Sâmbătă, 29 iunie, Asociația Culturală ,,Cioltișorul" din satul Ciolt (președinte Ioan Marchiș), cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Șomcuta Mare, a organizat a IV-a ediție a Festivalului concurs de preparat guyaș ,,Ceaunul Chiorean". Manifestarea s-a desfășurat într-un loc deo­sebit, pe Valea Scăriței din satul...

Începem prin a vă asigura de stima noastră, pe cititorii ziarului scris la fel ca pe cei din online. Deși e de subliniat o nuanță, pe care nu vrem să ne prefacem a nu o vedea. Unii cumpără ziarul, alții îl primesc gratis. E...

Când ai pădurea acolo, alături, la ce bun? De ce să te duci în loc destul de insalubru? Ce organizare de șantier a cerut o toaletă acolo, la margine de pădure? Or fi pudici fores­tierii? Silvicii? TAF-iștii? În niciun caz culegătorii de fructe și de...

Proiectele de introducere a rețelelor de apă și canal sunt în plină desfășurare în Orașul Borșa. ”Mii de borșeni vor fi conectați la reţeaua de apă şi canalizare prin proiectele de infrastructură pe care le avem în oraș. Se lucrează la rețelele de canalizare din...

Precipitațiile abundente, aversele însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului au contribuit la producerea de pagube materiale pe raza unităților administrativ-teritoriale, Mireșu Mare, Borșa, Moisei, Satulung, Vișeu de Sus și Ieud. S-au depășit pragurile de precipitații la stațiile hidrometrice Poiana Borșa, Vadu Izei, Baia...

Șoferii care au băut pot cere retestarea cu etilotestul Guvernul a introdus schimbări semnificative în Codul Rutier 2024 printr-o Ordonanță de Urgență, aducând mai multe noutăți pentru șoferi. Una dintre modificări vizează persoanele prinse conducând sub influența alcoolului. Acestea vor putea solicita retestarea cu aparatul etilotest...

Tinerii din Centru de zi ASSOC, Centrul de Îngrijire „Pinochio” și Locuințele Maxim Protejate din Groși au participat la activități de educație sexuală și pentru sănătate. Asta pentru că și persoanele cu dizabilități au nevoie de sesiuni de autocunoaștere și dezvoltare personală, transmite Asociația ASSOC...

Conform postării unei băimărence pe Facebook, pe malurile Săsarului cresc Arborele pagodelor (Ginkgo biloba) şi o specie de lalele. Ea a postat şi câteva fotografii care vin în sprijinul afirmaţiei sale. „Ginkgo pe malul Săsarului. Tulipan, hmmm … draguță chestie!” - a scris Andreia Cristina,...

Casa Fotbalului găzduiește miercuri, 3 iulie, de la ora 11, tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României Betano, ediția 2024-2025. Fază în care județul Maramureș va fi reprezentat de Progresul Șomcuta Mare, echipă care a câștigat în județ Cupa României, după ce...

Peste 200 de competitori au participat la Crosul Sânzâienelor de la Tăuţii-Măgherăuş, eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local din Tăuţii-Măgherăuş, în colaborare cu Şcoala Alergării. Concursul a fost destinat doar locuitorilor din Băiţa, Bozânta Mare, Buşag, Merişor, Nistru, Ulmoasa şi Tăuţii-Măgherăuş. Rezultate Crosul Sânzâienelor Tineret/Copii •...

Agenții economici riscă din nou să rămână cu deșeurile neridicate de săptămâna aceasta, anunță ADI Deșeuri Maramureș. Asta deoarece operatorul de colectare Drusal, care a încasat banii de la agenții economici, nu a plătit mai departe obligațiile legale și contractuale (n.r. până luni, ora...

Luni, 1 iulie, a fost predat amplasamentul constructorului și s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Sighetu Marmației, pentru blocurile nr. 3, 4 și 9 din cartierul Independenței. Finanțarea este nerambursabilă, asigurată din fonduri europene gestionate...

Aleșii locali băimăreni s-au întrunit în ședința ordinară a lunii iunie, la finele săptămânii trecute. Printre proiectele adoptate s-a numărat și unul extrem de important în economia instituției. Astfel, consilierii au aprobat reducerea semnificativă a posturilor de conducere în executivul băimărean. „S-a terminat cu «tăiatul frunzelor...

Un eveniment deosebit pentru orașul Tăuții-Măgherăuș l-a reprezentat deschiderea oficială a Muzeului „Acasă”. Acum, autoritățile au sărbătorit 20 de ani de la înființarea acestuia. Muzeul a fost constituit prin strădania profesorului Emil Crâncău care, prin muncă asiduă, perseverență și cercetare îndelungată, a reușit să redea...

În perioada 28 - 30 iunie, peste 50 de polițiști maramureșeni au fost angrenați pentru depistarea celor care, conducând sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, pun în pericol siguranța participanților la trafic. Au fost realizate 206 testări alcoscopice și 12 testări drugtest. Pentru...

Subiectul revine în actualitate în campaniile electorale, dinaintea europarlamentarelor. Eu cred că rezultatul comasării alegerilor a confirmat adevăruri uşor de anticipat. Chiar dacă prezenţa electoratului la urne a fost modestă, localele au salvat  europarlamentarele. Cu o ştampilă aplicată în plus pe buletinul de vot, alegătorii...

Cu Sânziana creştină e cam aşa Ia ce zice un parlamentar de-al nostru, de pe stânga. „Creştinii sărbătoresc astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor, ca Sânzienele. Sf. Ioan Botezătorul, ”cel mai mare om născut din femeie”, este un exemplu de credinţă, smerenie...

În ultimii ani, sistemul de învăţământ din România s-a confruntat cu scăderea numărului de elevi şi studenţi, diminuarea accesului la educaţie de calitate, rezultate slabe la testări şi un nivel ridicat de abandon şcolar. „În România anului 2022, doar 17% dintre adulţii între 25 şi...

Vacanţa este un bun prilej pentru copii de a se implica în activităţi distractive. Dans, pictură, descoperirea comorilor naturii, jocuri captivante, dezvoltarea abilităţilor practice şi motrice, învăţarea de cuvinte în limba engleză sunt câteva dintre activităţile care se vor desfăşura în cadrul Taberei de...

În cadrul Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai" Baia Mare, Asociaţia Multilingua organizează şi în acest an tabăra de vară: Summer fun with english”. Activităţile se adresează copiilor cu vârsta între 10-11 ani şi 12-13 ani. Perioadele de desfăşurare sunt în intervalele: 15-19 iulie şi 21-26 iulie....

Superb înscris, la zidul unei foste întreprinderi de Stat de altfel devalizate de „buna vecinătate” cu cartierul de romi. Dar frumusețea e că ei au scris pe zid. A lăsat unul o mașină dezmembrată sau lovită acolo și și-a avertizat vecinii să nu pună...

Au început lucrările la Grădinița Nr. 12 de pe strada Industriei, pentru amenajarea a două grupe de antepreșcolari. Din toamnă, aici vor putea fi găzduiți cel puțin 40 de copii de creșă, anunță autoritatea municipiului. „Avem un deficit de locuri la creșele din Baia Mare,...

În perioada 28 iunie – 05 iulie 2024, Consiliul Județean Maramureș va organiza în Republica Moldova Tabăra PUNTE 2024, care va reuni 56 de elevi de liceu cu rezultate notabile la olimpiade și concursuri de limba română, istorie și geografie, împreună cu 13 profesori...

Am prins puțin curaj în aceste zile însorite și am căutat fosta industrie băimăreană, atașată mineritului. Cu minele știm cum stăm… “închise” cu ghilimele, apoi părăsite, nu mai au nici măcar portari. Dar de ce să nu salutăm combinatul chimic Phoenix? Sau Romplumbul? Imaginile...

Scriitorul Ștefan Jurcă și-a croit în viața literară două drumuri, făcute cu multă pricepere și asumare a călătoriei. La prima vedere, el este mai cunoscut ca prozator, un roman și patru volume de proză scurtă. De aceea, critica literară s-a aplecat mai insistent asupra...

Mircea Aurel Deac, primarul comunei Cernești, critică slaba comunicare cu Direcția de Sănătate Publică, unde reprezentanții nu răspund la timp solicitărilor din teritoriu. Este vorba, în principiu, despre proiecte realizate cu fonduri europene, unde termenele limită trebuie respectate cu strictețe. În Cernești se derulează mai...

Naționala de rugby 7s băieți U18 a României va participa, între 5-7 iulie, la Rugby Europe Sevens U18 Championship care va avea loc la Strasbourg, pe Stade Haute-Pierre. În vederea unei pregătiri cât mai bune, Stejăreii se află în cantonament la CSN Elisabeta Lipă...