Parc-ar fi un blestem la mijloc… turiștii nu trec dincolo de Cimitirul vesel de la Săpânța și pleacă, omițând niște atuuri naturale absolut superbe ale zonei. Am fost în urmă cu câțiva ani și am constatat ce se știa: Natura era stoarsă acolo la munte de tot ce avea: apă prin microhidrocentrale, pădure, piatră de granit și andezit din versanți. Am revenit să vedem evoluția. Nu e.
Urci spre munte prin târgul ad-hoc de la Cimitir și observi o mare de kitsch. China mutată la țară, la noi. Drumul ce se voia județean e excelent prin sat, asfaltat proaspăt. La ieșire din sat spre munte, devine un drum forestier, cu vagi amintiri de județean, date de câte un șir de borduri ce n-au trebuit nimănui. Încă. La un moment dat, ai o primă curiozitate, locul „Două izvoare”, unde vin la drum, în paralel, două izvoare de culori diferite, unul roșu unul normal. Le poți gusta. Apoi, încep să apară carierele.
Și urmele de exploatări forestiere, deși pădurea abia își revine, nu prea mai e ce tăia la Săpânța în munte. Dar e piatră, dovadă stau carierele ce duduie. Pe ruta spre cascada Șipot se pietruia drumul, am oprit nedumeriți, cum de. Uite-așa, era firmă ce urma să deschidă carieră. Cascada, superbă, în ciuda secetei. De nu știi unde e, treci pe lângă ea. Coborârea la cascadă e afectată de ploi, cam cu curaj cobori pe cărare. 
Pe cealaltă rută, e cascada Săpânța, cea de pe firul de drum județean ce iese spre Săpâncioare, pe la Colibi și ai alternative de aici ieși în pășunea Tătaru și poți merge spre Mara sau spre Izvoare, pe drumuri nu asfaltate, dar bune, circulabile. Sau ai alternativa offroad de a ieși spre Poiana lui Dumitru și spre Blidari, direct în Baia Mare. Aici e o lume stranie, a nimănui, dar a tuturor. Se exploatează lemn, mai e câte o stână sau văcăriște. Se culeg ciuperci și fructe de pădure, de obicei de cei de-ai locului, de inițiați. Pentru că sunt riscuri.
„Anul trecut m-o atacat ursoaia. Eram aplecată, cum culegeam afine și o venit ursoaia spre mine, m-o văzut pradă. Am ridicat ochii și o mărit pasul. Soțu’ o început a da cu o botă în lemne. Mă scuzați, da’ m-am tot pișat pe mine de frică. S-o mai învârtit un pic și s-o dus. Eram la Săpâncioare. Anul trecut, tot la afine, o venit ursoaica mare, cu doi pui, unde culegeam. Am auzit-o, da’ am zis că fac mișto alți culegători, să ne îndepărteze. Când colo, era una cu doi pui. Am strigat, am foit pungi, am făcut tăte cele. S-o dus di ce s-o dus puii. Unu tăt venea spre noi, i-o tras o labă de o zburat câțiva metri în față. Și s-o dus”, ne spune septuagenara Moldovan. Din Blidari. Și da, am regăsit-o acolo, umbla după plante medicinale și după plante de ceai. De la cimbrișor la bote de afin. Așa s-au învățat unii, sus, la muntele ce-i atrage ca un magnet, în ciuda pericolelor. Are chiar un loc propriu, amenajat, au făcut vatră, au lăsat în urmă scaun, au curățat locul de bolovani și de brazi căzuți. Sunt ca acasă, au locul lor acolo. Deasupra Săpânței, a Băii Mari, la un pas de Oaș. Adică acolo unde turiștii nu prea au ce căuta, din păcate.
