Verificări APIA la beneficiarii de subvenţii

0
75

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Maramureș efectuează o serie de controale care au ca țintă solicitanții de subvenții. Însă toate acestea se fac spre binele beneficiarilor, ca ei să poată sta liniștiți că nu se vor trezi că trebuie să returneze banii primiți ca subvenție.

”Noi efectuăm anumite controale tematice care se fac obligatoriu, stabilite. Însă dacă APIA consideră, ca autoritate prin care se derulează acești bani și care gestionează acești bani ce ajung la fermieri, că verificările nu au fost suficiente, face și altele. Mulți nu înțeleg că dacă ai controlat odată, de ce ai mai venit a doua sau a treia oară… Însă asta înseamnă controale suficiente, ca autoritatea să se asigure că totul este corect, atât la fața locului, cât și în documente, în așa fel încât, când se stabilește dreptul de plată al unui beneficiar, fermier în speță, să nu existe nici măcar bănuiala că s-a scăpat ceva neconformitate din vedere și că prin acest lucru s-a putut prejudicia bugetul Uniunii Europene. Noi realizăm controale administrative, pe documente, dar facem și controale pe teren, la fața locului, pe parcela fermierului, în grajdul lui, pe scopul pentru care a fost prevăzut controlul respectiv”, a explicat Florin Urs, director executiv la APIA Maramureș.

Ce înseamnă control încrucișat?

Controalele din punct de vedere administrativ se fac la documente și aici intră și așa-numitele controale încrucișate. ”Spre exemplu, dacă omul declară la APIA că are 10 capete de bovine și cere subvenție pentru ele, noi efectuăm un control încrucișat. Asta înseamnă verificarea înregistrării acestor animale în Sistemul de înregistrare al animalelor SNIA, care este gestionat de către ANSVSA. Așa că verificăm încrucișat dacă acolo sunt înregistrate tot atâtea animale ca cele declarate la noi. Și dacă sunt aceleași animale, cu aceleași crotalii, declarate de fermier. Un alt control încrucișat este verificarea declarațiilor de la APIA, de la Registrul Agricol, titlul de proprietate, sau contractele de arendă, pe care fermierii ce solicită subvenție le au. Toate datele din aceste documente trebuie să fie aceleași. Ele trebuie să fie complete, reale și perfect valabile după cum spune regula europeană. Fermierul își ia angajamentul la depunerea unei cereri de plată, pentru un anumit tip de sprijin, că declară date reale, complete și perfect valabile. Ei, aceste lucruri, noi le și verificăm”, a conchis directorul APIA Maramureș.
Dacă în urma contoalelor fermierii nu sunt în regulă, pot fi sancționați. Însă atunci când acțiunile fermierilor intră în sfera penalului, există alte organe abilitate care să verifice acest lucru. Controalele se pot face înainte de acordarea plăților, dar și ulterior, dacă există anumite semnale că ceva nu este în regulă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.