S-a născut la 24 noiembrie 1930 în Cavnic (județul Maramureș). A urmat școala primară în localitatea natală, iar liceul la Baia Mare, absolvind în 1951. În urma examenului dat, a fost admis ca student la Facultatea de Medicină Generală a IMF Cluj. În 1957 a susținut Examenul de Stat și a obținut Diploma de Medic de Medicină Generală. Timp de un an a funcționat ca medic stagiar la Spitalul din Baia Mare. Între 1958-1963 a fost medic de circumscripție în comuna Moisei. În urma examenului de secundariat din 1963 a ales specialitatea de Anestezie și Terapie Intensivă (A.T.I.), cu postul la Spitalul din Baia Mare, secția Obstetrică-Ginecologie.
Timp de un an (1964-1965) a urmat cursurile de specializare în A.T.I. la spitalul Clinic Fundeni din București. După terminarea cursurilor a lucrat ca medic secundar la Spitalul din Baia Mare. În toamna anului 1966, în urma examenului de specialitate susținut la București a obținut titlul de medic specialist A.T.I. A practicat această specialitate timp de 34 de ani fără întrerupere la Spitalul Județean din Baia Mare, până în 1992, când s-a pensionat. Și-a continuat activitatea cu normă întreagă până în 1995, apoi efectuând „prestări de servicii” până în anul 2000.
A prezentat sau publicat lucrări în domeniul A.T.I. A participat la diferite manifestări științifice medicale. A fost distins cu Insigna și Diploma de evidențiat în munca sanitară cu ocazia Zilei Sănătății în 1977 și a primit Diploma de Onoare cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Spitalului Județean din Baia Mare (1977).
A desfășurat activități social-culturale încă din timpul studenției și ca medic de circumscripție. A făcut caricaturi și epigrame, a fost dirijorul corului din comună, a făcut parte la Baia Mare din echipa de teatru amatori și de dansuri a Sindicatului sanitar. A publicat caricaturi cu texte educativ-sanitare (1974-1980) în foaia volantă „Pentru sănătate”, iar în ultimii ani i-au apărut epigrame în revista „Maramureșul medical”. Poezia sa „Autoservire” a fost inclusă în volumul „Hipocrate se amuză”, o antologie umoristică educativ-sanitară apărută la Editura Medicală (1980). Aici figurează alături de mari scriitori și poeți, medici-scriitori, oameni de teatru, gazetari, oameni de știință ca: Marin Sorescu, Tudor Mușatescu, Victor Eftimiu, Fănuș Neagu, Amza Pelea, Aurel Baranga, Dan Tărchilă, Ion Băieșu, Teodor Mazilu și alții.
De asemenea, a pictat două icoane pe sticlă – reproduceri după autori celebri, expuse într-o capelă din Cavnic, în memoria părinților săi.
În 2010 a publicat volumul „Gânduri de dor”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca – o selecție a celor mai reprezentative dintre poeziile sale, un debut editorial de mult așteptat.
A încetat din viață pe data de 25.08 2024.
Dr. Felix MARIAN