Seniorii băimăreni au participat la un inedit concurs de cărţi de joc. Acest tip de activități și multe altele au rolul de a-i ajuta pe vârstnici să se mențină activi și să beneficieze de o stare de bine.
„Există foarte multe activități potrivite pentru vârstnici pe care aceștia le pot practica pentru a-i ajuta să aibă mereu o stare de bine. Acestea sunt benefice atât psihicului, cât și stării de sănătate. Printre ele se află şi jocul de cărţi.
În cadrul Centrului Social Rivulus Pueris din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare, seniorii au avut parte de un concurs inedit de cărţi de joc. Evenimentul a adus bucurie şi s-a defăşurat într-o atmosferă prietenoasă şi relaxantă. 20 de bunici s-au întrecut cu cărţile de joc în mână, în mai multe runde, la final fiind desemnaţi şi premiaţi câştigătorii”, transmite Direcția de Asistență Socială (DAS) Baia Mare.
Astfel de evenimente sunt organizate în cadrul Pueris al DAS Baia Mare pentru a oferi oportunitatea seniorilor de a exersa strategia, gândirea logică şi atenţia. „Implicarea lor în cadrul acestor activități antrenante le păstrează mintea clară și sufletul vesel”, mai arată DAS.