Asfaltarea străzilor şi uliţelor de interes local continuă în comună, de această dată în satul aparţinător Dăneştii Chioarului.
”Continuăm programul de modernizări de străzi din comuna Mireşu Mare. Astfel, în satul Dăneştii Chioarului am turnat asfalt pe str. Păşunii, str. Serelor şi Balta Neagră. Reamintesc, am depus şi câştigat un proiect de 10,85 milioane de lei din programul de interes naţional Anghel Saligny al Guvernului României pentru modernizarea străzilor şi uliţelor din satele comunei noastre. Proiectul prevede asfaltarea a aproximativ 24 km de străzi şi uliţe din satele comunei Mireşu Mare” – a spus primarul Ioan Mătieş.