A fost odată ca niciodată când, toamna, se vorbea de Vremea marilor iubiri. Ei na…toamna aceasta e vremea Marilor Țepe. Să nu uitați că vă avertizăm. Se împart fel de fel de promisiuni, de mite electorale nici măcar palpabile, ca pe vremuri. Unde s-au dus gălețile, tricourile, salamurile, sticlele de ulei? Acum, e vremea promisiunilor. Interesant e că nu e un fenomen național, ci unul mondial. Ceea ce ne face piele de găină. Sau mai rău, potrivit vremurilor, de când Totul, în afară de Cerul și Pământul făcut de zei, e făcut în China, ni se face pielea de imitație de piele de găină. Ecologică, ar veni…
În primul rând, se întreabă presa serioasă, unde sunt marile teme electorale de dezbătut ale candidaților la președinție? Deocamdată, se înțeapă pe la colțuri, nici măcar de-o ceartă ca lumea nu sunt în stare. Unul dă cu populisme. Altul scrie cărți bestseller în tiraj mare. Alta dă cu bota-n baltă cu Diaspora. Altul zice că face case, dar când vin sinistrații din Moldova să i le ceară, e ocupat. El zicea că face, nu chiar face… Altul n-are vreme să facă, se plimbă toată ziua pe la televiziuni, la maxime audiențe. Ne e și teamă să întrebăm de unde are banii. Pentru asta și pentru sondaje ce-l dau oricum câștigător…nici nu mai are rost să candidați, voi ceilalți… Între timp, ni se sugerează în cască…suntem la faza în care ar trebui să înghețăm efectiv cheltuielile ca să supraviețuim. NU noi, că noi știm să mâncăm cartofi goi, Statul. Care cu cheltuială se ține, cu vouchere, cu al 13-lea salariu, cu brainstorming-uri ori la Poiana Brașov ori la Mamaia, după sezon.
Dar ce se petrece în lume? Păi tot așa! Mossad a dat lovitura de grație și de imagine a vieții lor…a dat o țeapă monumentală Hezbollah și le-a umplut cu explozivi pagerele și stațiile de emisie recepție. Apoi i-au aruncat în aer. Da, știm, sună foarte sadic, dar e vorba de cei care la cafeaua de dimineață trag câte o rachetă așa, de încălzire, spre Israel. C-așa le-a zis fratele cel mare, Iran. Al cărui ambasador, culmea, și-a pierdut un ochi în explozie de gen, semn c-avea și el pager. Semn că, semn că. Și tot nu e cea mai mare țeapă a vremii! Dar Rusia, care s-a trezit că un aliat de bază, India, vinde calmă ghiulele Ucrainei? Chiar credeau că-s aliați, nu doar clienți la petrolul și gazul la juma’ de preț? Putin între timp dă termene Armatei, să câștige, că de nu… să mobilizeze, că de nu… Dar americanii? Ce țeapă mai mare puteau lua Republicanii? Trump susține c-a câștigat dezbaterea cu Kamala, iar publicul a sărit în aer în favoarea lui. Atâta că nu era niciun public, erau vocile din capul lui. Vicepreședintele lui însă, speranța de “mai bine” JD Vance, întrebat de ce a scos minciuna cu imigranții haitieni care mănâncă animale de companie ale americanilor verzi, a răspuns niznai că “era treaba presei să verifice dacă e adevărat”. Alt bizon…adică el poate minți orice, că doar e în campanie, presa n-are decât să demonstreze contrariul.
Și în ideea dată, revenim acasă. Oare n-ar fi treaba presei să demonteze, încet-încet, toate gogonatele candidaților noștri? Oare “nu e treaba presei” să demonstreze că respectivul candidat n-a construit nicio casă, plus că e imposibil să faci în România casă de 35.000 de euro decât eventual din chirpici, la Ponorâta? Că alt candidat n-a fost erou? Că altul a luat BAC-ul pe la 30 de ani, că alta vorbește complezențe, atinge doar glazura temelor principale ce ard? Că dacă e să nu folosim nici noi creierul, ca ei… atunci da, revenind la început, marile teme ale societății se regăsesc în campania prezidențiabililor. Lipsa spațiilor locative pentru tineri, Diaspora, scăderea majoră a populației, pensiile generației de decreței ce vine vânjos spre vârsta necesară, minoritățile, înzestrarea Armatei degeaba, legile vitale ce stau la sertar în așteptarea dosarului cu șină.
În timp ce iute se dă legea Iliescu pentru ca președintele să hodinească în continuare, de data asta la Senat și probabil ca șef al grupului de înfrățire cu…Mont Blanc, Burj Khalifa, Marele Zid Chinezesc ș.a.m.d.
Ne repetăm, suntem în fața Marilor Țepe. Luate.