Emoții și așteptări mari la deschiderea noului an universitar în Baia Mare

3
1583

IERI, Centrul Universitar Nord Baia Mare a găzduit ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar. La manifestare au fost prezenți numeroși studenți, profesori, dar și părinți. Prorectorul Centrului Universitar Nord Baia Mare, Dinu Darabă, a adresat un cuvânt de bun venit bobocilor, care au pășit într-o nouă etapă a vieții lor și i-a asigurat de calitatea actului educațional.

“Trăiesc astăzi un sentiment deosebit, la startul unui nou an universitar, start spre cunoaștere în diferite domenii de pregătire a celor peste 1.300 de studenți în anul I, bobocii noștri, care se alătură celor aproape 3.000 de studenți din anul II, III și IV, la licență și masterat dar și celor 200 de studenți de la studiile doctorande. Dragi boboci, vă felicit că ați ales să vă continuați studiile universitare în centrul Universitar Nord din Baia Mare și vă garantez o pregătire profesională la cele mai înalte exigențe impuse de rigorile din mediul socio-economic. Avem drept garanție la ceea ce am spus, expertiza și pregătirea cadrelor didactice din centrul universitar și faptul că suntem parte a unei universități cotate printre cele mai bune din țară în domeniul cercetării avansate și educație” – a declarat conf. dr. ing. ec. Dinu Darabă, prorectorul Centrului Universitar Nord Baia Mare.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai administrației județene și locale.
Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, le-a vorbit studenților despre importanța pregătirii profesionale de calitate.
“Cu cât avem un mediu universitar mai bine dezvoltat, cu atât avem mai bine șansa ca comunitatea noastră să fie mai dezvoltată, să fie mai frumoasă să înflorească și să se dezvolte. Fără universități și un învățământ de calitate nu avem cum să dezvoltăm comunitatea din toate punctele de vedere și pe toate palierele. De aceea vă felicit dragi studenți că ați ales să studiați aici, acasă, în Baia Mare și să vă aduceți pe viitor contribuția dumneavoastră esențială pentru comunitatea noastră. Noi suntem prezentul și voi sunteți viitorul acestei comunități” – a spus Ionel Bogdan.
Și primarul municipiului Baia Mare i-a asigurat pe studenți că administrația locală le este aproape și că mereu va fi nevoie de oameni bine pregătiți, indiferent de domeniu: “Cei care sunteți pentru prima dată aici, în Centrul Universitar Nord Baia Mare să știți că ați ales bine, pentru că aici veți beneficia de o pregătire bună, temeinică, pentru că există un corp profesoral de elită și avem toate ingredientele pentru a face performanță”.
Studenții din primul an pornesc cu entuziasm pe noul drum și-și doresc să învețe cât mai multe pentru a termina cu bine facultatea și pentru a-și deschide orizontul în căutarea unui loc de muncă. Unii au ales să rămână să studieze acasă, deoarece au un avantaj din punct de vedere financiar, dar și pentru că Baia Mare le oferă o pregătire profesională de top, la fel ca și alte centre universitare din țară.
“E primul an, vreau să învăț cât mai mult, să mă dezvolt personal, să-mi descopăr cât mai multe pasiuni. Îmi doresc să-mi ating scopul: să termin facultatea și să fac și un masterat. Am ales inginerie electrică, mai exact electrică mecanică. Am ales asta pentru specializările din viitor. Mă pot duce la partea electrică la mașini, care este foarte căutată în ziua de astăzi. Sau documentare, care mi se pare în același timp interesantă. Am ales Baia Mare pentru că am o locuință aici. Din punct de vedere financiar este mult mai ok. Tot așa înveți și aici, și la Cluj și dacă vrei să ajungi cineva, ajungi”, a declarat Andrei Paul Susa, din Baia Mare.
“Pornesc cu foarte multe emoții. Este ceva foarte nou pentru mine. Îmi doresc să termin și să merg mai departe pe management, pentru că asta mi-am ales. Mi-aș dori să fac asta pe mai departe. Momentan, lucrez în contabilitate și ar fi un hop foarte mare pentru mine. Am ales specializarea asta pentru că mă ajută foarte mult pe rampa pe care vreau să mă lansez: în contabilitate. Este o ramură care ar putea să mă ajute mult. Am ales Baia Mare pentru că sunt o fire un pic mai introvertită, mai comodă și dacă aici mi-e viața, în Baia Mare, n-aș vrea să mă depărtez prea mult”, a declarat Renata Vaida din Baia Mare.

3 COMENTARII

  1. Stau pe ,, tron ,, și cuget , ce noroc pe supermarket …
    Viitorii angajați sunt ,, supercalificați,, …
    Să ne înțelegem , la ce secetă a fost la propiu , democrația , capitalismul , este în continuare o fată morgana …

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.