Turiștii și cei luați sau veniți cu treabă prin Maramureș văd drumuri bune, sate, porți, biserici de lemn. Bine fac. Particularitatea Maramureșului e însă că e aproape imposibil de descoperit în întregime, într-o viață de om. E atât de variat încât ai șanse minime. Ce nu se vede din autocar, din pensiune sau din fața televizorului, încercăm să vă arătăm aici și acum. Locuri stranii din Maramureș.
Locuri (prea) antropizate
Veni vidi vici. În cazul nostru, vicii. Am descoperit și folosit locuri, apoi le-am părăsit. Fără a face minima curățenie. Așa se face că avem azi complexuri industriale în care se pot liniștit turna filme horror. Curțile și clădirile fostelor exploatări miniere sunt așa. Nu mai au nici pază, poți merge acolo să dormi peste noapte în biroul directorului. În câteva mine chiar se poate intra. Ierna! La fel, fostele combinate chimice, care nu s-au dărâmat de la sine, arată ca terenuri de luptă, de mirare că nu se fac turnee de airsoft. Ba se fac, știm, dar tăcem. S-a întâmplat, s-au accidentat, n-au mai revenit.
Pe alocuri, cum e la Bozânta/Sat Săsar, dar nu numai, se face enduro pe haldele de steril, alte locuri părăsite. Dar cumva reluate înapoi de natură. Minele Nistru, Cicârlău, Băița etc poartă urme puține de viață, sunt stranii. Eventual poți întâlni sălbăticiuni, la poarta minei Handalul Ilbei era anunț că este urs în zonă. Pe al doilea iaz de la Bozânta e lac cu stuf, păsări sălbatice, căprioare. Pe steril. Bonus bursuc, mistreț. Avem apoi alte locuri ocolite de om, cum ar fi prospecțiunile de uraniu de la Repedea și Poienile de sub Munte. Dar avem și ciudățenii. Cum ar fi pătratele decupate din codru ce se văd din satelit din pădurea de la Asuaj.
Uitate de lume
Avem însă și locuri efectiv uitate de lume, Desigur, pe alocuri silvicii sunt în largul lor acolo, dar pe ansamblu, e pustiu. Un exemplu ar fi dealurile dintre Maramureș și Sălaj, de la Coroieni și Vima Mare la Boiu Mare și Mesteacăn. Poți umbla o zi întreagă fără să vezi om. Exact la fel se petrece pe dealurile din depresiunea Maramureșului, dintre Valea Izei și Valea Vișeului. De la Oncești la Săcel. Sigur că sunt trecători. Chiar cătune, la Petrova și nu numai. Dar e pustiu acolo, doar căprioara e acasă. Mai sunt. E acel ic de pășune montană de la Săpânța spre Baia Mare și spre Negrești, unde nu te duci decât… cu treabă. Cu pușca, cu drujba, cu remorca. Și acolo sunt urme de om, niște săpături stranii, ca niște lacuri. Urmează să le vedem. Dar la fel de puțin umblată e de o vreme Pășunea Tătaru cu împrejurimile, de la Poiana lui Dumitru și a Brazilor la drumul spre Izvoare sau Mara. Da, turiști moto/auto. Da, ciupercari. Da, silvici. În rest, pustiu, în unul din cele mai frumoase locuri din județ.
Călcate doar cu interes
Alt loc straniu și destul de pustiu e, justificat, granița României cu Ucraina. Atât jos la șes, pe Culoarul Tisei. Puțin umblat din cauza statutului de graniță. Apoi în Munții Maramureșului, de la Bistra și Valea Vișeului la Borșa. Dar ce povești stau acolo îngropate (la propriu, de la cimitir militar multinațional la drumuri, la…rute de traficanți de țigări sau de fugari). Zona întreagă are un parfum, un mister, dă o senzație de pericol. La fel e capătul Văii Vaserului, pe care l-am văzut o singură dată în viață. Habar n-avem ce se întâmplă acum acolo. Stâne? Exploatări? Turism? La fel, deasupra satelor de sub Carpați, de la Cicârlău la Ilba, Nistru, Băița, e o lume ascunsă, stranie. Rar vezi turiști. Alte culmi călcate puțin sau deloc sunt între Lăschia-Vad și Cernești-Izvoarele. Sau Munții Lăpușului, dintre Gutâi și Țibleș, rar călcați, deci sălbatici, dar și abuzați oarecum cu exploatări miniere (Budești, Băiuț) sau de exploatări. Culmea Codrului cea de pe limita cu Sătmarul, de la Bicaz la Ardusat, e și ea puțin călcată.
Ape, insule
Și mai avem ciudățenii. Acvatice chiar. Așa-zise lacuri fără fund, de parcă le-ar fi testat cineva. Cascade ce dispar 2/3 din an. Pârâuri ce dispar în subteran, în zone carstice, gen Baba sau pârâul Cailor de la Borșa, în aval de cascadă spre Complex. Avem apoi ape sărate, sulfuroase, carbogazoase, apărute parcă de nicăieri. Altele ce chiar apar de nicăieri, cum e izvorul Izei cel cu peșteră, ce apoi face piruete și iese la kilometri distanță. Sau cascade cu apă puțină ce se pierd până la bază, cum e, vara, cascada Pișetoarea. Tot în legătură cu apa, avem insule interesante, și ele stranii, cum e cea mare de la Vadu Izei sau cea de la Răzoare, plină ochi de gunoaie. Sau defilee stranii, cum e pârâul Dracilor de la Baba din defileu, deseori secat.
Peste toate, maramureșanul…
În topul ciudățeniilor de Maramureș suntem chiar noi. Nu se putea altfel. Jeepul de lux trăgând carul cu fân de la câmp. Casa roz cu poartă maramureșană sau casa de lemn veche cu poartă de inox. Anunțurile cu “Teren otrăvit” și alte năzbâtii date de foamea de teren.
Animalele domestice în semilibertate de pe Culmea Prelucilor, porcii roșii ieșiți din stranii iubiri la margini de pădure cu mistreții. În curând ciuta ce dă lapte? Sau ursul de pază. Stați c-am avut, la un dubios complex de pe o stradă băimăreană ce dă spre munte, în anii 90. Urs în lanț, la poartă. Dar alternativa era un leu, așa că se iartă. Maramureșanul ce pleacă la primărie după o hârtie (cu accent pe Â, clar) cu securea pe umăr…nu se știe niciodată. Satul-cătun cu 20 de locuitori cu 2 biserici ortodoxe și una catolică. Interminabilele garduri din “margini” de la gater, de pe munții Borșei, cu care fiecare își delimitează terenul, până la casa caprei negre. Toate acestea fac din tărâmul acesta ceva ce merită văzut. Vii, te uiți în profunzime, revii sută la sută. Vii, mănânci-bei, mergi cu trenulețul și la două biserici de lemn, nu mai vii. Simplu.
