În Maramureș, în ultima lună din 2024, plata indemnizațiilor și a bugetului complementar pentru persoanele cu handicap a însumat 7.552.441 lei și a vizat 19.693 beneficiari.
Indemnizația lunară pentru însoțitorii persoanelor cu handicap vizual a fost achitată pentru 514 persoane, iar suma necesară a fost de 203.744 lei. Plata bugetului complementar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap a reprezentat 679.110 lei – pentru 2.232 beneficiari. Alocația de plasament, în cuantum total de 1,6 milioane lei, în luna decembrie a vizat 1.167 de beneficiari. La finalul lui 2024, indemnizația de hrană pentru persoanele diagnosticate cu HIV, totalizând 171.864 lei s-a achitat pentru 168 de maramureșeni, iar indemnizația de hrană pentru bolnavii TBC, în sumă de 49.797 lei s-a acordat pentru 55 beneficiari, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Maramureș.