– Urmare din nr. 10569/ 3 februarie 2025 –
Maria Tepei este una dintre tinerele care reprezintă cu cinste Maramureșul și, implicit, România. La cei 26 de ani ai săi, maramureșeanca este doctorand tocmai la Amsterdam. A optat pentru unul dintre cele mai complexe interdisciplinare care îmbină cunoștințele de informatică cu cele de filologie, lingvistică computațională și procesarea limbajului natural. Chiar și denumirea stârnește numeroase semne de întrebare celor care nu sunt deloc familiarizați cu această ramură a lingvisticii.
Maria Tepei afirmă că specializarea matematică și informatică pe care a urmat-o la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” i-a fost de mare ajutor în alegerea opțiunii sale doctorale. În plus, tânăra a fost fascinată mereu și de disciplinele umane, dovadă că în timpul școlii a fost premiantă la fazele naționale ale olimpiadelor de limba și literatura română și limba germană. După absolvirea liceului, Maria a studiat la Facultatea de Litere din București, iar la finalizarea studiilor de licență a decis să se înscrie la cursuri masterale în lingvistică la Universitatea din Amsterdam, după care a urmat un al doilea program de master în „Voice Technology” la Universitatea din Groningen. Meticuloasă și extrem de serioasă în tot ce face, Maria, o fire sociabilă și veselă, găsește timp și pentru activități recreative. Așa că, în timpul liber, pictează, urmează cursuri de dans și mai nou a devenit manichiuristă cu acte în regulă.
Un sistem de studii doctorale, diferit față de România
R: În prezent, ești doctorand tot în Olanda. E mai mare provocarea de a studia într-o altă țară pentru cineva care țintește performanța, așa cum ești tu?
M.T.: În septembrie 2024, am început studiile doctorale, tot la Universitatea din Amsterdam, în lingvistică computațională și procesarea limbajului natural. Practic, urmăresc să contribui la teorii sau dezbateri din lingvistica teoretică din perspectiva noilor tehnologii de procesare a limbajului și a ceea ce ne pot ele dezvălui despre mecanismele cognitive ce stau la baza limbilor vorbite pe glob. Procesul de a găsi un loc de muncă și mai ales un doctorat nu a fost nici scurt, nici ușor, pentru că Olanda, în general, este o destinație dezirabilă, care atrage după sine o mai mare competiție. Nu îmi este familiar sistemul din România din acest punct de vedere, însă pe vremea studenției mele știu că, în România, un doctorat este văzut în primul rând ca o continuare a studiilor, iar doctoranzii plătesc chiar taxă de școlarizare. În Olanda, la fel ca în multe alte țări din Vest, lucrurile stau altfel. Posturile de doctorat sunt practic locuri de muncă în cadrul unei universități sau al unui institut de cercetare, unde ești plătit un salariu mai mult decât decent pentru a încheia un proiect de cercetare de 4 ani. Din acest punct de vedere, sunt înclinată să cred că mă bucur în Olanda de un statut diferit – social și financiar – care nu știu dacă ar fi posibil aici.
În facultățile din România e nevoie de “mai multă flexibilitate”
R: Ce model crezi că am putea implementa în facultățile din România, inspirându-ne de la Olanda?
M.T.: După experiența studierii în Olanda, mi-ar plăcea să văd în programele de studii superioare de la noi mai multă flexibilitate și libertatea de a-ți alege o nișă în domeniul din care programul de studii face parte. O bună parte din curriculumul olandez este alcătuit din cursuri facultative, mici proiecte independente cu temă liberă, sau mini-proiecte de cercetare. Asta mi-a permis, spre exemplu, să colaborez cu profesori îndrumători din afara facultății, să intru în contact cu diversele cercuri de cercetare din universitate, și mai ales să lucrez independent pe temele care mă pasionează. Desigur, mai sunt aspecte binecunoscute precum o mai bună digitalizare, facilitățile din clădirile universității, abordări inter și transdisciplinare integrate în programele de studii etc.
“Le vorbesc oamenilor cu mândrie despre Maramureș”
R: Mai ai colegi din România, din Maramureș? Din ce țări ai colegi?
M.T.: Întâmplător sau nu, cunosc foarte puțini români în Amsterdam, însă cercul meu de prieteni este divers din acest punct de vedere. Natura mediului universitar de acolo a făcut să am colegi de peste tot din lume, de la Grecia, Spania sau Ungaria, până în Egipt, SUA sau China. Sunt extrem de recunoscătoare că am avut oportunitatea aceasta de a găsi oameni care să devină ca o a doua familie departe de casă.
R: Ce îți place cel mai mult la olandezi? Și ce îți displace?
M.T.: Ca societate, apreciez mult franchețea olandezilor, care nu se feresc să spună lucrurilor pe nume, indiferent de situație. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că îmi lipsesc soarele și mai ales mâncarea gustoasă cu care eram obișnuită în România.
R: Le-ai vorbit colegilor olandezi despre Maramureș?
M.T.: Le vorbesc oamenilor cu mândrie despre Maramureș și despre România, în general, de câte ori am ocazia. Am fost foarte aproape să organizez o excursie în Maramureș cu grupul meu de prieteni, însă compania aeriană de la care am cumpărat biletele a intrat în insolvență înainte să putem să ne punem planurile în practică.
R: Te gândești să te stabilești în Olanda sau trăiești cu dorul de România? Ce te-ar motiva să te întorci în țară?
M.T.: Momentan, mărturisesc că mă consider deja stabilită în Olanda, cel puțin pentru următorii ani, dar asta nu înseamnă că nu-mi este dor de locurile natale în fiecare zi. E un sentiment dulce-amar cu care încă învăț să mă împac. Îmi pot imagina scenarii ale reîntoarcerii și nu exclud acest lucru – din categoria „niciodată nu spune niciodată”. Însă fără îndoială, Olanda are mai mult sens pentru mine momentan, atât profesional, cât și în plan personal.
“Fiecare etapă a vieții trebuie trăită cu toate ale ei”
R: Care ar fi mesajul tău pentru tânăra generație?
M.T.: Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, însă nu mă pot gândi decât la îndemnul pe care îl primesc foarte des de la tata, și anume că fiecare etapă a vieții trebuie trăită cu toate ale ei. Unele etape vin cu reinventări și schimbări curajoase, altele cu decizii grele și neașteptate… Sper ca tânăra generație să își urmeze curiozitatea, să învețe din toate experiențele și să nu se teamă să fie autentici și să își creeze propriul drum, chiar dacă îi duce departe.
Felicitări atât Mariei cât și autoarei interviului. Mă mîndresc cu nepoata mea.