Arhive Lunare: februarie 2025

Consilierii maramureșeni și-au dat votul favorabil pentru promovarea parteneriatului dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Municipiul Baia Mare în vederea derulării proiectului care vizează “Varianta de ocolire Baia Mare” - proiectare și execuție. Pentru ca Ministerul Transporturilor să acorde finanțare în cazul...

Nu doresc să provoc panică printre cititori cu acest titlu, dar nici să adopt atitudinea struțului, când realitatea te lovește peste mână. Cât mi-a fost dat să înțeleg lumea în care trăiesc, am încercat să o descriu. Uneori reușesc, alteori alții o fac mai...

Doi cetățeni ucraineni, care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului, au fost recuperați de salvamontiști și polițiștii de frontieră din Poienile de sub Munte, unul dintre aceștia fiind spitalizat. ”Operațiunea de recuperare a cetățenilor ucraineni cu vârste de 41, respectiv 29 ani s-a...

Miercuri dimineață, salvamontiștii au fost solicitați să acorde ajutor unui echipaj al Ambulanței într-o zonă cu acces dificil din Crasna Vișeului. Un pacient, de 67 de ani, care se afla în scaun cu rotile, a avut nevoie de ajutor medical, însă ambulanța nu a reușit...

Al patrulea meci de verificare susţinut de CS Minaur Baia Mare nu a fost cu noroc. Miercuri, la orele prânzului, formaţia antrenată de Constantin Schumacher a jucat, pe sinteticul de la Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu”, împotriva colegei de serie Sănătatea Cluj-Napoca. Victoria a revenit echipei...

Transfer de răsunet pentru un jucător al Academiei de Handbal Minaur Baia Mare. Matei Crăciun, jucător în vârstă de 16 ani şi cu un fizic impresionant – 1,96 cm, a fost achiziţionat, la începutul acestui an, de campioana României, Dinamo Bucureşti. Jucătorul din Baia Mare...

La peste un an și jumătate de la depunerea cererii de finanțare, în cadrul Programului Regional Nord-Vest, și după ani de zile în care s-au bifat, cu mare dificultate, toate etapele premergătoare (intabulări, măsurători topografice, documentații tehnico-economice etc), Primăria anunță o reușită. „Am primit decizia...

Viitoarele planuri-cadru pentru învățământul liceal, puse în dezbatere la sfârșitul săptămânii trecute, au stârnit un val de critici din partea specialiștilor și profesorilor. Una dintre cele mai controversate modificări este eliminarea disciplinei Istorie din curriculumul comun pentru clasele XI și XII. Profesorii din cadrul mai...

În parteneriat, primăriile din Tăuții-Măgherăuș și Recea, alături de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, au în vedere realizarea unei variante de ocolire a orașului Tăuții-Măgherăuș. În acest context, a avut loc întâlnirea celor implicați, pentru a discuta despre acest proiect de mare importanță...

Sediul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș se află în plin proces de modernizare, motiv pentru care, în momentul de față, angajații își desfășoară activitatea în condiții mai dificile. Acest lucru este însă temporar, iar la finalul anului se anunță și inaugurarea noii clădiri. Procesul...

Teoretic, balmoșul este o mâncare foarte simplă. Dar dacă nu ai ingredientele necesare, devine o simplă mămăligă. Dar el, balmoșul, încă disputat ca origine de români, ucraineni și maghiari, poate deveni o mâncare selectă, elegantă. Conform DEX, este o “mâncare ciobănească făcută din caș...

Maramureșenii cu suflet mare sunt rugați să se prezinte la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș pentru a dona sânge pentru un pacient, care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Familia a făcut un apel pe rețelele de socializare. „Vin către voi cu o rugăminte. Bunicul meu,...

Maramureșenii care au nevoie de diverse proceduri de recuperare medicală au acum ocazia de a beneficia de aparatură nouă, de ultimă generație. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare a anunțat că Secția de Recuperare Medicală, Medicină Fizică și Balneologie, din cadrul Policlinicii 2,...

În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pune la dispoziția celor interesați 409 locuri de muncă vacante. Se caută: agenți curățenie clădiri și mijloace de transport, ajutoare bucătari, asistenți personali ai persoanei cu handicap grav, barmani, brutari, bucătari, casieri, curieri, lucrători...

De 27 de ani. Ceea ce nu oprește ca urmele sale să rămână vii. Unii nici nu știu altfel decât așa, valea de față nici n-au văzut-o vreodată curată. Poți picta cu ea, nu alta. Da, îi zice Valea Roșie, oare de ce?

Un nou proiect transfrontalier se află în desfășurare în Maramureș, pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare cu echipamente medicale performante de chirurgie generală și urologie. Este vorba de Proiectul “MEDICUNITY - “Coerență pentru îmbunătățirea activită­ților de tratare și recuperare medicală în Transcarpatia și...

Lucrările se desfășoară conform graficului, a anunțat viceprimarul Pap Zsolt István. Rețelele de utilități (gaz, curent, iluminat public, transfer date) au fost introduse în subteran, iar conductele de apă au fost schimbate. Acum se lucrează la refacerea alveolelor pentru spații verzi (NR: zona alocată pentru...

O delegație a Consiliului Județean Maramureș și un reprezentant al Băncii pentru Alimente Maramureș s-au deplasat la finele lunii ianuarie în Finlanda, la Hämeenlinna, acolo unde s-au reunit factorii interesați și implicați în domeniul risipei și deșeurilor alimentare. Tema evenimentului care face parte din proiectul...

Autoritatea locală din comună s-a deplasat, recent, în teren pentru a vedea care este soluția cea mai bună la rezolvarea problemei legate de alimentarea cu apă a comunei. „Ne-am deplasat împreună cu domnul inginer Călin Țura la captarea de apă în vederea soluționării unei probleme...

Vineri, 31 ianuarie 2025, la Școala Gimnazială „Ep. Alexandru Rusu” din Baia Mare, a avut loc prima ediție a Concursului Județean de limba germană “Deutschgenie”. Echipa care a pus bazele acestui concurs a fost alcătuită din prof. Ciprian Marius Cucuiat, inspector școlar pentru limbi moderne,...

În perioada 31 ianuarie - 2 februarie, micii geografi din clasa a VI-a B de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” au fost coordonați și antrenați de profesoara de geografie Laura Cardoș într-o aventură competițională în județul Vâlcea. În cadrul competiției au obținut rezultate deosebite la...

Oficialii Direcției de Asistență Socială Baia Mare au venit în sprijinul persoanelor vulnerabile în ceea ce privește screeningul pentru diverse afecțiuni oncologice. Pe lângă campanii de informare în rândul categoriilor defavorizate au ajutat bătrânii să-și facă programări la medicii de familie sau specialiști pentru a...

Nicolae Ciucă, fost președinte PNL și fost candidat la președinție din partea liberalilor, și-a anunțat, miercuri, demisia din Senatul României, pe Facebook, în timp ce în Parlament erau dezbateri pe Legea Bugetului de Stat. Ciucă a scris pe Facebook că „a sosit vremea să comunic...

În contextul unei sesizări de înșelăciune prin mesaje online, Poliția Maramureș face apel către cetățeni să fie extrem de precauți atunci când primesc solicitări de a transfera bani, prin aplicația de mesagerie. Persoanele rău intenționate folosesc metode ingenioase pentru a câștiga încrederea victimelor, pretinzând că...

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă Deşi Guvernul a anunţat îngheţarea salariilor şi pensiilor, odată cu adoptarea Ordonanţei Trenuleţ, unii bugetari au pretenţii financiare. Potrivit Economedia, fostul parlamentar maramureşean, Marius Sorin Bota, membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), a cerut...

- hotărârea a iscat discuţii - Situaţie cel puţin ciudată în Comuna Recea, din cauza unei hotărâri pe care consilierii locali au adoptat-o recent, cu majoritate de voturi. Aceasta aduce însă deservicii bugetului local. Unii s-au sesizat ”din oficiu” şi au cerut explicaţii publice. ”Hotărârea Consiliului...

Discuţii importante ale administraţiei locale băimărene cu potenţiali investitori din Egipt. Aceştia s-ar arăta interesaţi de mai multe investiţii în infrastructura oraşului, în viitorul apropiat. ”Oportunitățile se caută, nu se așteaptă! Acesta este principiul după care mă ghidez când vine vorba de a găsi soluții...

Este vorba de Horia Buhan. El a fost consilier local din partea USR (din care a demisionat în luna aprilie 2024, trecând la PNL) în mandatul 2020-2024. Buhan ocupă acest post de administrator public al oraşului, devenit liber după plecarea lui Vlad Duruș. ”Numirea în funcţie...

Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean anunță că, în cadrul instituției, se află în desfășurare un proiect de digitalizare. Acesta nu se referă doar la dotarea birourilor cu calculatoare, ci inclusiv la digitalizarea mașinilor de intervenție, lucru care va ușura munca angajaților. „Am semnat contractul de...

Vești bune vin din partea conducerii Spitalului Municipal Sighetul Marmației, care își va îmbogăți echipa cu un nou medic specialist. Mai exact este vorba de dr. Dumitru Godja, specialist chirurgie generală. „Dr. Godja Dumitru - medic specialist chirurgie generală cu competente în chirurgie digestivă şi...