S-au aprobat fondurile pentru întreținerea drumurilor județene

0
692

Consiliul Județean Maramureș a aprobat repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată destinate întreținerii drumurilor județene și comunale pentru anul 2025. Conform Legii Bugetului de Stat, județului Maramureș i-a fost alocată aceeași sumă ca în anul precedent, respectiv 16,5 milioane lei, sumă insuficientă pentru necesitățile reale ale infrastructurii rutiere din județ.
„Avem în administrare peste 800 de kilometri de drumuri județene, iar această sumă nu acoperă nici pe departe necesarul pentru întreținerea acestora. Totuși, am găsit o formulă echilibrată pentru alocarea fondurilor: 13 milioane lei vor merge către întreținerea drumurilor județene, prin Societatea de Drumuri și Poduri, aflată 100% în subordinea Consiliului Județean, iar 3,5 milioane lei vor fi distribuite unităților administrativ-teritoriale pentru întreținerea drumurilor comunale” – a declarat șeful administrației maramureșene, Gabriel Zetea.
Pentru a asigura un buget corespunzător lucrărilor de reparație și întreținere a drumurilor județene, Consiliul Județean va trebui să aloce cel puțin încă 17 milioane lei din alte surse bugetare.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean a avut o discuție cu oficialii Societății de Drumuri și Poduri Maramureș pentru a le prezenta bugetul disponibil și pentru a sublinia așteptările mari privind modul în care vor gestiona aceste fonduri.
„Le-am transmis un mesaj ferm: adevăratele concursuri se dau în teren, prin muncă, nu pe hârtie! Maramureșenii vor să vadă drumuri reparate, nu scuze. Avem nevoie de seriozitate, de implicare totală și de un efort constant pentru ca fiecare leu alocat să fie folosit eficient și transparent. Prioritatea Consiliului Județean Maramureș este modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere, iar fiecare leu va fi direcționat strategic pentru a îmbunătăți condițiile de transport din județ” – a mai spus Gabriel Zetea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.