Vine 1 Mai, iar e sărbătoare, unii fac punți, alții se fac luntre-punte și pleacă la muncă. Ce era 1 Mai odinioară? De unde vine? Wikipedia sugerează că e sărbătoare socialistă. Alții spun că e sindicalistă.
„În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă”.
De unde a pornit?
Povestea e una ce nu ne prea aduce iz de sărbătoare… „Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886” – sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
În data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente care au avut loc 3 zile mai târziu, în Piața Haymarket, din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleiași zile a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, dintre care pe câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre acuzați au fost condamnați la moarte (2 având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani de închisoare. 7 ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8 – spune aceeași Wikipedia.
Dar la noi?
În anii comunismului, se organizau manifestații în marile orașe, apoi oamenii plecau pe terase, la bere și mici. Încet, sensul zilei de 1 Mai s-a dus încolo, iar după 1990, s-a diluat până la a deveni pretext de picnic cu mici și bere. De nu ne credeți, uitați-vă pe pliantele supermarketurilor, care jubilează și ne fac toate ofertele posibile de la cărbuni, la grătare, la cărnuri, la mici și la beri. A rămas doar burtica de umplut. 
Și capul. Atât. Dar băimărenii ce făceau, acum 50 de ani? Încercăm să refacem azi traseul unui băimărean care ieșea la parada de 1 Mai. Recălcăm pe urmele sale și căutăm locurile, da? Piața Revoluției de acum, Centrul Nou de atunci. Statuia tristă a Minerului, în fundal clădirea REMIN care dă semne de oboseală, pe când s-o dea Primăriei va trebui pusă jos. Nu-i bai, poate ne alegem cu o parcare adevărată… După demonstrație, băimăreanul ascundea pancarta undeva în tufe, de preferat prin fața tristului azi cinematograf Dacia, apoi căuta loc de bere și mici, la unul din localurile din zonă. Terasa cu arteziană de la „Bucureștiul”, la Carpați, Festingher, ori spre Centrul Vechi, la Vinclu sau ceva de gen. Dacă tot ai ajuns în Centrul vechi…mergem și noi, nu? Mergem să căutăm alternative. Stadionul FC-ului… De-ar mai fi de văzut ceva fotbal de nivel submediu. Rămânem cu imaginea „tabelei electronice” de odinioară, montată la legendarul meci cu Real Madrid. Tristă imagine, ne-o poate șterge doar o baie la ștrandul din vecinătate. De 1 Mai. În drum, vedem gardul ruginit cu cercurile olimpice de pe terenul doi, vedem doar placa cu programul de la poligonul de TIR, vedem sala de sport a boxerilor și a gimnastelor performante de odinioară, de pe vremea când sportul maramureșean conta. Toate ruine.
În fine, ștrandul. Delicioasă priveliște, vezi foto. Atâta noroc cu graffittiurile care au mai colorat puțin zona, dar ele aduc aerul de loc părăsit, nu? Ca blocurile cu graffiti, ca Gara Băii Mari. Mergem spre Parcul cel Mare, așa-i zicea, nu? Nu era nicio regină Maria atunci, era tabu. Parcul e cochet cumva. Grădina Zoologică de vizavi are panouri, e loc privat și miroase a blocuri. Tot e ceva.
În sus, mergem spre Usturoiu. Case frumoase, evident până la legendara curte a crescătorului de cai. Dar nu mai e dezastruos ca odinioară. Decât drumul. Și ajungem la locul de taină de odinioară: hanul Usturoiu.
Aici la terasă nu găseai loc. Acum e junglă. În han intrai spre separeuri dacă… erai „a cuiva”. Acum hanul e ars, cade de pe picioare, după ce a fost hotel de boschetari. E cea mai urâtă pată de pe obrazul turistic al Băii Mari. Dar repetăm, noi căutam locurile de acum 40 de ani ale băimăreanului iubitor de 1 Mai Muncitoresc. Ce-am găsit ne-a lăsat impresia că au dreptate supermarketurile. Pe de altă parte, am primit lecția și cu picnicul. La o masă amenajată, în munți, am făcut foc, cu micii aferenți, ca preambul la 1 Mai și era să fim amendați, deși focul era stins, locul de picnic exista. Oare ar fi vremea să ne luăm înapoi în spate pancarta? „Trăiască și înflorească…/Proletari din toate țările, uniți-vă!” La ce bun? Sau mai știi ce ne aduc alegerile ce vin?
