PAMFLET ☺ Circ de copii infatuați

0
97

Dezbaterile. Dezastru, dar să fim sinceri, aveam nevoie de ele. Să vedem că nu-s muți, că suntem cam pățiți. Să vedem că pot lega două cuvinte. Bine, nu toți au reușit. Unii nu s-au prezentat că știau ei ceva. Alții s-au prezentat și s-au comportat ca la piață. Ca la șeptic, la un joc de cruce mai înfocat, cu miză. Dar vorba aia, aveam nevoie.
Și sinceri să fim, ne-am și distrat teribil. Pe pielea noastră. La final de campanie s-au dat „loviturile”. Urâte, nedemne, falsuri jenante care au descalificat candidații din calificativul de om. Nu politic, decât om. În plus, fluturarea Bibliei arată cunoștințe vagi de Creștinism sau măcar înțelegerea Religiei. Am aflat prin urmare că fără să vrea, Justiția ne-a scăpat de un Dezastru în turul anulat, indiferent cine-ar fi ieșit. Așa că cei cu „Turul doi înapoi” să se abțină. Au primit mostre clare de peste tot că ar fi fost dezastruos.
Dar au mai fost candidați. Unul zice să ne dezarmăm, să nu tot dea Statul bani pe arme, dar să ne lase pe noi, cetățenii, să ne înarmăm. E un gest iresponsabil inclusiv în SUA, unde au loc lunar masacre făcute de oameni deranjați. La noi? Imaginați-vă doar. Clanuri ce nu se mai bat cu macete ci cu mitraliere și grenade. Note doar de 10 la teze, sub amenințarea armei. Caietul de datorii de la crâșma din sat dispărut, ars, sub amenințarea armei. Nu vă jucați cu focul… că nu-i cu cine! Alți candidați ce păreau decenți și-au adus cu ei tot narcisismul. Infatuarea. Superioritatea toată. Ei nu voiau să ne fie lideri ci vătafi. Alții ar fi vrut pe față sau pe dos să ne înfrățim care-cum: cu turcul, cu rusul, cu redneckul. Doamne și ferește ce specimene și-au făcut loc pe buletinul de vot! Mincinoși benigni, obosiți din naștere, crizați, introvertiți. Gălăgioși, oportuniști, greu de găsit luminița de la capătul tunelului de această dată!

Umor cu omor

Măcar le abordează cu umor. Tot e ceva. „Până la inaugurarea oficială a noilor autobuze electrice și a pistelor pentru biciclete, am testat o metodă de transport mai clasică: călare pe Falco, campionul și vedeta Festivalului Internațional Ecvestru Baia Mare 2025! Mă gândesc că poate următoarea dată când ne trezim cu cai lăsați de izbeliște prin oraș de către anumiți cetățeni, dacă e să se întâmple, să îi confiscăm și să facem o Poliție Locală călare”.

Singuri dar împreună dar pe rând și separat

O asemenea coeziune și coaliție betonată ca în Maramu’ în jurul candidatului unic al marilor partide nu s-a mai văzut. Am râs de ei c-au mers separat la Cluj să-și vadă Crinul? Doar că nu s-au văzut la ochi toată campania? Da că vorbesc separat fiecare la persoana doua plural când fiecare e de capul lui? Mai mare dragul. Ce e fain în context e cât de tâmpiți ne cred, că nu vedem fenta. Coeziune mămăligoasă, forță de monolit de balegă. Probabil cu rezultate pe măsură. „Candidatul celei mai mari alianțe electorale, este omul potrivit pentru a duce țara înainte, deoarece are viziune, echilibru și respect față de fiecare comunitate. Am încredere că românii vor ieși la vot și vor alege serios, cu gândul la ce lăsăm copiilor noștri”, zice unul.

Box populi

Când cereți votul cetă­­țeanul spuneți-le să se aștepte și la ce va urma după alegeri, spuneți-le ce majorări îi așteaptă fi-ți corecți
Vitejia salvează România
„Gestul membrilor noștri, de a depune o coroană la Statuia Ostașului Român, este un act de profund respect și apreciere pentru eroii care au scris istoria acestei țări cu sângele lor. Astăzi, lupta e alta, dar datoria e aceeași, să ne apărăm țara. De trădători, de umilință, de uitare. Așa cum ei au stat drepți pe front, așa stăm și noi azi, în fața celor care vor să șteargă istoria, credința și identitatea acestui popor”. Da, am văzut. La tv. În combativitatea candidatului Dvs. Lipsă. Ba stai că e combativ: „Avem nevoie de 20 mii de observatori in secții, pentru fraudele din preajma secțiilor pregătite prin primari”, zice.

Hopa! Curățenie, ceva?

„Plătim acum prețul promisiunilor fără acoperire! Am prezentat în fața consilierilor județeni realitatea dură cu care ne confruntăm la preluarea mandatului și cum vom gestiona bugetul județului pentru anul 2025. Am reușit să economisim peste 26 de milioane de lei, dar banii nu ajung pentru toate proiectele moștenite. Un prim exemplu este Aeroportul Internațional „Maramureș”, un proiect dublat artificial, finanțat parțial, cu un deficit uriaș de acoperit. Parcurile de Dezvoltare Inteligentă reprezintă o altă problemă majoră. În urmă cu doi ani, fosta administrație a semnat pentru șapte parcuri inteligente, prezentându-le ca o mare realizare.Da, parcurile sunt importante, pentru că aduc locuri de muncă și dezvoltare economică. Dar nimeni nu a spus atunci că finanțarea europeană acoperă doar 50% din costuri, iar cealaltă jumătate – aproximativ 130 milioane de lei – trebuie plătită din bugetul Consiliului Județean”. Și când v-am zis noi că parcurile acestea sunt doar aparent utile, v-ați supărat pe noi. La fel, când v-am zis că aeroportul nostru e mai mult fala de-a-l avea decât utilitatea, ați zis că facem rău Maramureșului. Așa e, moroșanul nostru e ca-n banc, vrea să aibă lucrul lui, fie el tren, avion, tanc. Doar că… obrazul subțire cu costuri se ține! „Problema? Acești bani nu există. Astăzi suntem obligați să negociem un nou credit de 90 milioane de lei ca să susținem doar patru din cele șapte parcuri: Baia Sprie, Târgu Lăpuș, Șomcuta Mare și Fărcașa sau Mireșu Mare (în funcție de evoluția lucrărilor). La aceste datorii se adaugă și parcul de la Seini, proiect câștigat pe cont propriu de administrația locală”, spune șeful județului. Aparent, are de luat decizii dureroase.

Acest material este un pamflet și trebuie tratată ca atare. Libertatea de exprimare a presei beneficiază, conform art. 255 Cod civil, de o protecție suplimentară, măsurile provizorii preconizate neputând opera împotriva jurnaliștilor decât în situații excepționale: prejudicii grave, atingerea dreptului la viață privată, evident nejustificată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.