Pescarii care îndrăgesc acumularea Firiza se organizează pentru a lupta împotriva a ceea ce consideră ei a fi un abuz (acuzând inclusiv interese ascunse în a fugări pescarii de pe lac) împotriva unor decizii luate de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, la care sunt părtaşi oarecum şi silvicii maramureşeni. Se strâng semnături, se organizează inclusiv în asociaţie, dar şi pentru a chema în instanţă.
În mare, situaţia arată aşa: pe Firiza se pescuia până acum cu două beţe, un fel de compromis între pescuitul cu 3 beţe de pe apele de şes şi colinare şi cel cu un singur băţ de pe apele de munte. Din această primăvară, doar cu un singur băţ pentru că…e apă de munte. Dintre pescari, unul e ceva mai hotărât. Marius Ponde a studiat toate legile, a făcut întâmpinări, a bătut uşile la toate instituţiile implicate în Firiza. De la Apele Române la Romsilva, la ANPA. „În Legea Apelor scrie foarte clar că apele de munte sunt la peste 5-600 metri altitudine, temperatura apei nu e mai mare de 15 grade, cu substrat de pietre, nisip, bolovani, cu specii de peşte de munte. Ori Firiza are 370 metri altitudine la coadă, în cel mai înalt punct, vara e cald de se face baie, substratul e de pământ, iar 99% din speciile de peşte din Firiza sunt cele paşnice, crap, plătică, babuşcă. Rar păstrăv, şi acela scăpat din păstrăvăriile de mai sus. Nouă ni se cere să pescuim ca-n ape de munte, unde se pescuieşte cu băţul la mână, fără crăcan. Mi se pare un abuz şi ne organizăm şi vom reacţiona. Mi se pare de asemenea că se urmăresc interese, altele decât cele ale pescarilor”, spune el. Alţi pescari dintr-o lungă listă de aproape 100 de oameni spun că la mijloc ar fi chiar un PUZ făcut odinioară pentru extinderea unui anume agent economic din zonă cu debarcadere, observatoare, puncte de belvedere, apoi construcţii, interesul ar fi unul imobiliar, iar primul pas ar fi fugărirea pescarilor, mai ales a celor de pe celălalt mal, care merg acolo, cu tabere, de zeci de ani. Ce-i drept, am ajuns şi noi în posesia acelui plan urbanistic şi, să ne iertaţi, o fi el interesant, dar vorbim de sursa de apă a Băii Mari, ba duce până în Copalnic, Şomcuta, imediat spre Seini. Zeci de mii de maramureşeni beau apă de acolo, zona ar trebui să fie protejată de construcţii, de fose septice etc. Şi aşa satul Firiza…nu mai dezvoltăm, ştiţi ce zicem.
Am cerut părerile celorlalţi factori implicaţi. Mihai Sajerli e şeful Ocolului Silvic Firiza şi ne-a răspuns cu plăcere. „Eu vă dau protocolul de predare a Habitatelor Naturale Piscicole administrate de RNP Romsilva din protocolul 10711/19.04.2010 şi rămase în administrarea directă a regiei. La Maramureş avem 18 râuri şi 7 lacuri, dintre care Bodi Ferneziu, Firiza, Bodi, Vinderel etc. Le-am primit ca ape de munte, nu le pot eu schimba. Firiza a fost în administrarea RNP, apoi la AJVPS, în 2010 preluat înapoi. Eu nu pot decât să respect regulile şi încadrarea, dacă pot schimba ei încadrarea n-au decât. Noi la Ocol avem altfel de activităţi, serioase, dar dacă vreţi vă duc la Contabilitate să vedeţi…am avut o vreme un om angajat pentru Firiza, pentru pescuit, veţi vedea că nu aduna pe lună din autorizaţii cât să-şi acopere salariul…”, ne spune franc Mihai Sajerli.
În fine, vorbim şi cu Laurenţiu Mureşan, reprezentantul Agenţiei pentru Pescuit din Maramureş. Cunoaşte evident situaţia. „Am trimis situaţia şefului oficiului juridic, am transmis plângerea, vom răspunde în timp util şi vă dau şi Dvs concluziile. Dar există la acest moment un protocol de delegare prin care se ajunge la un consens, pentru apele de munte. Lacul e în administrarea RNP. În legea 176 art 30, scrie că în apele de munte se pescuieşte cu un singur băţ. E adevărat, în Firiza e policultură, dar nu pot eu ca inspector piscicol să schimb regulile. Să fac altfel. Dacă RNP renunţă la Firiza, facem o sesiune de atribuire şi cei ce vor administra vor face alte reguli sau nu. Le voi da un răspuns competent pescarilor”, ne spune reprezentantul ANPA.
Pescarii spun că noua regulă, ba şi prohibiţia care teoretic n-ar trebui să se aplice dacă e apă de munte, unde nu e acum oprit pescuitul… nu face decât să încurce lucrurile şi nu duce nici la sustenabilitate nici nu ajută pescarii decât „alte interese”. Urmărim situaţia şi revenim, se anunţă interesant!






























