Primăria și-a propus un nou proiect ambițios care, odată finalizat, va dezvolta și mai mult zona pitorească a munților din jurul orașului, dar va fi și un mare plus pe latura turistică. Acesta se va implementa la mare înălțime, așa că execuția lui nu va fi una ușoară.
Investiția urmează a se realiza la Cota 1700, în „Șaua Galațiului”, din Munții Rodnei. Este un proiect ambițios cu un motto interesant „Acolo unde se avântă doar vulturii”.
Primarul Ion Sorin Timiș a oferit câteva detalii despre noul proiect: „Suntem undeva la cota 1.700 – 1.800 m. Aici, în urmă cu 130 de ani, circula un funicular, care ducea minereu din Baia Borșa până în zona Rodnei, dincolo de vârful Pietrosu – Munții Rodnei. În 5 ani, probabil că vom ajunge aici cu o telecabină sau o telegondolă. Iarna pe schiuri și vara în drumeție. Astfel, cei care vor veni la Borșa vor avea parte de ceva spectaculos, aici pe creasta munților!”.
Proiectul ar urma să completeze investițiile realizate până acum pe domeniul schiabil din Borșa.





























Primarul nici nu știe de unde se aducea minereu, să meargă la punctul de informare turistica, ha, ha…