Spectacol pentru Asociația ASSOC

0
37

Beneficiarii și angajații Asociației ASSOC au avut parte de o vizită inedită din partea Ansamblului Transilvania. Dansatorii au venit la sediul instituției, unde au susținut un mic spectacol, spre încântarea celor prezenți.
”Ansamblul Folcloric Național «Transilvania» a transformat parcul din fața organizației noastre într-o scenă autentică, unde tradiția și solidaritatea s-au împletit armonios. Cu porturi populare de o frumusețe aparte, dansuri pline de energie și cântece care au atins inimile tuturor, artiștii au oferit un adevărat spectacol, care a oprit lumea în loc pe durata recitalului. Evenimentul a reunit beneficiarii noștri – persoane adulte cu dizabilități din centrul de zi și locuințele maxim protejate – și persoane străine, migranți care, în prezent, trăiesc în Baia Mare și sunt susținuți de echipa noastră de specialiști, în cadrul proiectului pe care îl avem cu OIM. Totul a pornit de la o întrebare simplă: cum putem arăta frumusețea Maramureșului celor care nu s-au născut aici, dar au ajuns să-i simtă căldura. Alături de artiști, s-au implicat activ și Iuliana Maria Dragoș – directorul Ansamblului – mereu prezentă și atentă la nevoile beneficiarilor ASSOC, și Andreea Ghițiu, solistă și responsabilă PR a instituției, care a fost sufletul acestui moment deosebit. Dansatorii, soliștii și instrumentiștii Ansamblului au adus zâmbete, emoție și aplauze sincere de la toți cei prezenți – beneficiari, specialiști, voluntari și trecători” – au explicat oficialii ASSOC.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.