Arhive Zilnice: 23 iunie 2025
Prof. univ. dr. Vasile Berinde – Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare
În cadrul manifestărilor dedicate celei de-a 20-a aniversări a Școlii Doctorale de Matematică din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, profesorului universitar dr. Vasile Berinde i-a fost conferit în 20 iunie, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului...
Constantin Schumacher rămâne principal și în sezonul viitor
După ratarea promovării în Liga 2, nici măcar a disputării finalei de baraj, la CS Minaur Baia Mare s-a așternut liniștea și se prefigura, cel puțin din partea susținătorilor, că vor urma schimbări atât la nivelul băncii tehnice, cât și pe partea administrativă. Însă...
Acces mai facil la tratamente • Se elimină rețetele tipărite în farmacii
Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș aduce la cunoștința asiguraților din județ că prescripțiile medicale electronice pot fi onorate la farmacie fără a mai fi necesară prezentarea unui exemplar tipărit sau în format electronic al prescripției, dacă aceasta a fost emisă online.
Măsura vizează toate...
Două profesoare de la Colegiul „Vasile Lucaciu” au ajuns la final de carieră
Emoții mari au fost la festivitatea de încheiere a cursurilor școlare pentru elevii din anii terminali, dar și pentru două profesoare de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare.
Profesoarele Janina Friedrich (limba și literatura română) și Doina Czibere (limba engleză) au ajuns la...
Cărturarul Săluc Horvat – 90
Pentru mine, confratele Săluc Horvat este pilda elocventă a omului care și-a desăvârșit vocația în lumea cărților. Pentru el, biblioteca are semnificația ordinii, dar și a misterului. Este cercetătorul care locuiește într-un laborator în care încape numai el singur. Alături de cărți, singurătatea asumată...
Matematică la cel mai înalt nivel, în Baia Mare
• Minisimpozion Internațional de Analiză Neliniară - Teoria Punctului Fix & Aplicații, ediția a X-a
• Prof. univ. dr. Vasile Berinde, fondatorul Școlii Doctorale de Matematică – Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare
Sfârșitul de săptămână a fost marcat, în Baia Mare, de o remarcabilă...
În Vișeu de Sus, agent de poliție de la biroul rutier, arestat preventiv pentru corupție și abuz în serviciu
Vineri, 20 iunie, în urma activităților specifice desfășurate de ofițerii DGA - Serviciul Județean Anticorupție, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui agent din cadrul Poliției orașului Vișeu de Sus.
Potrivit actelor...
Un tânăr a furat 3 telefoane mobile și un portofel la Spitalul Județean din Baia Mare
Vineri, 19 iunie, polițiștii au fost sesizați că din incinta unei unități medicale (NR: Spitalul Județean din Baia Mare) au fost sustrase 3 telefoane mobile și un portofel, bunuri aparținând unor pacienți.
La fața locului, polițiștii au identificat persoanele vătămate și s-a stabilit faptul că...
Circulație restricționată în Baia Mare
Mâine, 24 iunie, în intervalul orar 17-18, se vor institui restricții de circulație pentru desfășurarea unui marș biciclistic prilejuit de evenimentul „Cu Iia pe bicicletă” - ediția a VI-a.
Traseul este următorul: Piața Libertății (plecare) - str. Gheorghe Șincai - str. George Coșbuc - B-dul...
Absolvenții claselor a VIII-a intră în Evaluarea Națională
După ce absolvenții claselor a XII-a au scăpat de emoțiile examenului de bacalaureat, acum este rândul absolvenților de clasa a VIII-a să intre în febra testărilor scrise. Evaluarea Națională 2025 are loc în perioada 23-27 iunie.
Proba la Limba română se va desfășura azi, 23...
Volum omagial dedicat lui Săluc Horvat, la 90 de ani
Azi, 23 iunie, de la ora 13, în sala de conferințe, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează lansarea cărții „Săluc Horvat în oglinda criticii literare”, volum omagial la împlinirea a 90 de ani de viață, apărut la Editura Bibliotecii Județene.
Vor vorbi despre carte și autor:...




































