După ratarea promovării în Liga 2, nici măcar a disputării finalei de baraj, la CS Minaur Baia Mare s-a așternut liniștea și se prefigura, cel puțin din partea susținătorilor, că vor urma schimbări atât la nivelul băncii tehnice, cât și pe partea administrativă. Însă cei care finanțează echipa, în speță tot clubul CS Minaur, și anume Primăria Municipiului Baia Mare, au decis ca de destinele echipei să se ocupe aceleași persoane, cu toate că acestea au tocat peste 1 milion de euro, și din mare favorită la accederea în eșalonul secund, Minaur a fost eliminată în semifinale.
Cum susținătorii galben-albaștri sunt nerăbdători să afle informații legate, dacă se poate cât mai multe, despre echipa de fotbal a municipiului, în special de cine va conduce echipa din funcția de antrenor principal, cât mai ales vizavi cu ce lot de jucători va fi abordat noul sezon. Până una alta îi informăm noi și le spunem că CS Minaur Baia Mare îl va avea la cârmă, ca antrenor principal, tot pe Constantin Schumacher, tehnician adus în ianuarie 2025, dar care a ratat obiectivul trasat de către conducere. La fel și în poziția de team manager va rămâne Florin Achim.
Ceea ce mai știm e faptul că nu există lot de jucători, în acest moment mai aflându-se sub contract doar 4 sau 5 jucători. În această situație, partea tehnică și administrativă se văd nevoite să transfere în jur de 20 de jucători pentru ca vechiul și noul antrenor să poată începe în liniște pregătirile. Pregătiri care vor debuta în prima parte a lunii viitoare. Viitor sezon în care cerințele rămân la fel de mari și CS Minaur are ca obiectiv, așa cum a avut și în stagiunea precedentă, promovarea în Liga 2.