Finanţare pentru reabilitarea altor blocuri din Baia Mare

4
1189

Primăria Municipiului Baia Mare anunță că au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a două noi blocuri de locuințe. Este vorba despre imobilele situate pe bulevardul Unirii, la numerele 12 și 14.

„Reabilitarea energetică a blocurilor de locuințe cu bani europeni rămâne pe lista de priorități a administrației, iar azi am făcut încă un pas important în acest demers. Mai exact, am semnat contractele de finanțare pentru reabilitarea blocurilor Unirii 12 și 14, proiecte în valoare totală de aproximativ 46 milioane lei cu TVA inclus. Am obținut finanțări de aproximativ 42 milioane lei prin Programul Regional Nord-Vest (PRNV) 2021-2027, diferența urmând să o acoperim din bugetul local. Sunt proiecte pe care le-am inclus și în lista de creditare depusă la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) tocmai pentru a asigura partea de cofinanțare”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare. Lucrările sunt ample și vor presupune, printre altele:
– reabilitarea termică a fațadelor, acoperișurilor și planșeelor;
– modernizarea completă a sistemului de încălzire și racordarea la un sistem centralizat nou;
– modernizarea sistemelor de ventilare naturală sau mecanică;
– instalarea de panouri solare pentru producerea energiei electrice și termice din surse regenerabile;
– înlocuirea corpurilor de iluminat vechi din spațiile comune cu unele moderne;
– înlocuirea lifturilor.
Urmează demararea procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor.

4 COMENTARII

  1. ✡️✡️✡️👍🏻👍🏻👍🏻🕎🕎🕎🇮🇱🇮🇱🇮🇱🇮🇱🇮🇱🇮🇱🇮🇱ATUNCI ȘI IMOZITELE SĂ LE ÎNCASAȚI DE LA CEI CALE SUNT CU IMOBILUL REABILITAT ,DEOARECE CEI CARE STAU ÎN MARGINEA ORAȘULUI SUNT ULTIMI L-A TOATE,IAR L-A ÎNCASAT BANI PRIMI !!!!

  2. Cum se stabilesc blocurile care intra în reabilitare ?
    Blocurile 10 ,12 ,14 ,16 de pe bulevardul Regele Mihai,blocuri de 60 de ani când intră în vizor ??!

    • Cel mai probabil nu vor intra niciodată în reabilitare.
      Sistemul actual în care statul îți ia banii tăi și se ocupă cu redistribuirea lor (după cum crede el că e mai bine), păstrând o bună parte pentru nevoile și creșterea proprie, e nesatisfăcător.

    • O prostie monumentala. Revenirea la sistemul centralizat va fi un mare eșec. În bloc stau mulți pensionari săraci. Cum vor plăti ăștia căldură ce vine centrali, at? Ca pe vremea lu Ceașcă : unii plătesc alții nu plătesc. Pe unde se vor trage conductele noi, ca prin zonele de rețele sunt alimentarile INDIVIDUALE de apă. Și cine o sa întrețină rețelele? Pe ce bani? Și peste 10 ani pe ce bani o sa se facă reparațiile capitale? Au semnat locatarii ca proștii. Acuma toți avem sistem propriu de alimentare cu apă și încălzire
      Ai bani, ai apă caldă și căldură, și nu depinzi de nimeni. Or vedea idioții în ce s au băgat, după ce primăria o sa le ia banii obligatoriu, ca e cu contribuția locatarilor.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.