Copiii din Tabăra Sportivă FDC au învățat să ceară ajutor în caz de urgență

0
37

Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare au fost prezenți în Tabăra Sportivă Fabrica De Campioni unde au prezentat micuților cum să reacționeze în caz de urgență. Copiii au avut inclusiv ocazia de a exersa o parte din tehnicile de resuscitare, esențiale în momentele critice.
„Câteva ore fabuloase pentru voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare petrecute în mijlocul copiilor din Tabăra Sportivă FDC organizată de Fabrica de Campioni, momente pline de bucurie alături de copii dornici de cunoaștere și aventură. Alături de îndrumătorii lor, copiii au descoperit ce înseamnă primul ajutor și cât de important este să intervină rapid pentru a salva viața unei persoane aflată într-o situație critică. Au înțeles cât de importantă este siguranța lor, au învățat cum să comunice atunci când trebuie să sune la 112, au învățat să ceară ajutor în situații deosebite. Nu în ultimul rând, au învățat și experimentat practic proceduri și tehnici de resuscitare cardio-pulmonară, verificarea stării de conștiență, verificarea respirației, compresiile toracice”, au declarat reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.