PAMFLET ☺ Austerizăm sau ce?

0
109

Nu știm exact ce-a vrut să spună oficialul și ce a dat autorul, clar e că unul din ziariștii – consilierii și-a amintit că tre’ să țină cu poporul. La final de text e cu totul altceva, dar ne face așa o plăcere perversă să vedem că avem oameni sub acoperire în instituții, care încă mai văd nedreptăți. Mulțumim!
„Austerități pentru cei corecți. Care își plătesc taxele, care își cresc copiii, care muncesc pentru orașul și țara aceasta, care ar merita azi un moment de răgaz, de odihnă, de trăire. Noi, maramureșenii, nu suntem străini de muncă și sacrificii. Facem asta de atâția ani încât nu pot alții să numere. Ne rugăm cu patos, creștem viitoarele generații în valorile cu care am fost zămisliți, dar respectăm mereu ziua de odihnă”.

Bătaie pe pasajul Italsofa

Sunt delicioși. E ca și cum ar ști că nu pot face mare brânză în mandatul ce vine și se înghesuie să-și asume meritele. S-au dus pe rând neprietenii la pasajul de la Italsofa care da, crește impresionant, de la o zi la alta parcă, și și-au asumat meritele. Ne-om duce și noi să pozăm muncitorii, mai știi că nu ei fac podul/pasajul? Unul ironizează și zice că el are ce arăta, nu niște gropi. Altul zice că e parte din greaua moștenire lăsată de el. Culmea, ce e interesant e că podul ăla e făcut și de NOI, din banii noștri, nu din bani aduși de domniile lor de-acasă!

TUPEU DE POLITRUCIAN

În calitatea sa de nou favorizat al sorții, parașutat în consilii de administrație tocmai când se vorbește despre asta cum să NU se mai facă, un politician de-al nostru repostează o vorbă spusă de un ziarist de stânga, care își asumă asta, fără dubii. La autor mai sună cum sună, dar din gura celui ce tocmai a intrat în două consilii de administrație, să postezi: „Atunci când cineva este răsplătit fără să muncească, altcineva muncește fără să fie plătit”…, sună aproape sfidător. Nu nu, chiar este.

Încă o substație. Să facem una în fiecare localitate!

„La începutul săptămânii am inaugurat substația de ambulanță din Leordina, a 10-a din județ și a 5-a din Maramureșul Voievodal. Echipamentele sunt asigurate de Ministerul Sănătății, iar clădirea a fost pusă la dispoziție de harnicul primar, căruia îi strâng mâna și îl felicit. Avem cinci șoferi și cinci asistenți pregătiți pentru intervenții rapide”. Alt răspuns în afară de Felicitări și Doamne ajută: „Aș fi interesat de un post de ȘOFER dar și cât mai e scorul, să fiu pregătit”. Atâââât…

Exprimare de președinte neales

GS e pe cai mari, are ce reproșa celor ce au făcut guvernul și care conduc țara. Din păcate pentru el, nu o face bine.
Încă o dată, nu-și ascultă oamenii cu creier de-i mai are, ar trebui doar să șadă pe băncuță ca la meci, să-și ia popcorn/ sămânță în cazul nostru și să-i urmărească rupându-și gâții. Cam așa cum fac acum democrații în SUA, în fața unui guvern de păcălici. El în schimb, dă cu ura: „Dacă pică moțiunea, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale (deși știm verdictul judecătorilor?) Sau lăsăm nicușoriștii să se spele pe cap cu ce au votat?” Urâțel. De unde și comentarii de gen: „Trebuie ieșiți în stradă și pregătiți cu provizii să blocăm tot cât este nevoie să nu se mai poată desfășura nici o activitate până se instalează adevăratul președinte (Călin Georgescu)”. Excelentă asta cu „trebuie ieșiți”, e esenţa de România.

Vox populi?

Am zis că Dvs aveți întotdeauna dreptate, dar oare așa o fi? Nu de alta, dar…
„Bine vă face Nicușor că vă mărește taxele, taie drepturile copiilor, ajutor de înmormântare vă meritați soarta asta-I România”
Despre atacurile Hezbollah asupra Israelului: „Măcar acestea poate ne vor scăpa de evrei”. Cu replicile: Mai are mă-ta proști acasă sau Kakaia Rassia sau Mai treci pe la școală.

P plus A…R = NO LOVE

S-a rupt lanțul de iubire… și ce-i mai vedeam duminică la benzinărie, împreună, o echipă sudată, compactă, a liderilor locali ai partidului de metal prețios, plecând ba aranjați la biserică, ba la o hore cu mult popor… Când colo, nu mai e, cel cu bani e dus, pa! „
C.P. nu mai reprezintă A…. Îi solicităm public demisia din Consiliul Local Baia Mare. Partidul se delimitează public și categoric de domnul C.P., consilier local în Baia Mare, ales pe listele A…, dar care de multă vreme nu mai reprezintă principiile, direcția și voința politică a partidului și a electoratului care ne-a încredințat votul. (serios, de multă vreme, ziceți?) Domnul P… a produs un prejudiciu grav de imagine partidului nostru și a trădat încrederea cetățenilor în momentul în care a votat alături de coaliția locală pentru majorarea taxelor, impozitelor și taxei de parcare, împovărând nejustificat băimărenii. Aceste decizii nu au fost asumate sau susținute de A… Ne-am abținut până acum să reacționăm public, în speranța că va da dovadă de onoare și va face un pas în spate. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, astăzi îi cerem public demisia din Consiliul Local Baia Mare. Comentariu:”Poi nu era clar , doamna candidat al P…. dânsul candidat A…, au fost la două capete. Politica de pe Săsar este peste politica de pe Dâmbovița. Mai primiți în partid refugiați de la alte partide!”

Acest material este un pamflet și trebuie tratată ca atare. Libertatea de exprimare a presei beneficiază, conform art. 255 Cod civil, de o protecție suplimentară, măsurile provizorii preconizate neputând opera împotriva jurnaliștilor decât în situații excepționale: prejudicii grave, atingerea dreptului la viață privată, evident nejustificată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.