Demis în aprilie din funcţia de antrenor principal al CS Minaur Baia Mare, Alexandru Sabou revine la clubul finanţat din bani publici după trei luni de pauză.
Acesta va face parte din stafful echipei feminine de handbal. Portughezul Joao Florencio este din această vară antrenorul principal al CS Minaur, iar Alexandru Sabou va avea rolul de antrenor secund.
“Conducerea clubului Minaur Baia Mare a decis cooptarea lui Alexandru Sabou în stafful tehnic al echipei feminine, în calitate de antrenor secund.
Alexandru Sabou va colabora cu Joao Florencio, antrenorul principal, formând împreună o echipă tehnică dedicată performanței și dezvoltării continue a grupului.
Îi urăm bun revenit şi mult succes în noul său rol!”, au transmis oficialii clubului Minaur.





























