Beneficiarii Azilului de Noapte din cadrul Direcției de Asistență Socială și personalul de specialitate al centrului s-au întâlnit, în cursul serii de luni, într-un altfel de dialog: în fața tablei de șah.
„Activitatea, gândită ca un moment de apropiere și destindere, a fost un alt pas important spre normalitate pentru persoanele care trec prin situații dificile. Așadar, într-un cadru relaxat, jocul a devenit pretext pentru conversații, zâmbete și reconectare umană. Beneficiarii Azilului de Noapte sunt oameni cu povești grele, dar care apreciază gesturile simple. O partidă de șah înseamnă mai mult decât pare, este o formă de respect și prezență. Inițiativa face parte din eforturile centrului de a oferi nu doar sprijin de bază, ci și interacțiuni care contează, momente în care fiecare se simte văzut și valorizat. Activitatea a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Șahului, marcată în fiecare an pe data de 20 iulie”, au declarat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare.
































