Trei sportivi de la Flykick Baia Mare au participat în Singapore la Campionatul Mondial de Natație, categoria Masters. Competiție unde au cucerit șapte medalii, inclusiv trei titluri de campion mondial.
Ștefan Ioan Gherghel (categoria 45-49 ani) a câștigat două medalii de aur: la 100 m fluture și 100 m spate. Pe locul secund a terminat cursa de 100 m liber și a obținut bronzul probei de 50 m fluture. La 50 m spate s-a clasat pe locul 4.
Tudor Ignat (categoria 45-49 ani) a cucerit aurul probei de 200 m bras. Medalii de argint i-au răsplătit parcursul la 200 m mixt și 100 m bras. S-a clasat pe locul 4 la 50 m bras și pe locul 5 la 50 m fluture.
Istvan Hitter (categoria 45-49 ani) a ocupat locul 20 la 200 m bras și poziția 44 la 50 m bras.
































