Elevele de 10 la Bacalaureat, din Maramureş, premiate în Parlamentul României

2
1409

Maramureşul a avut în acest an două eleve de nota 10 la examenul de Bacalaureat. Iulia Maria Baciu, absolventă a Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” din Baia Mare, specializarea matematică-informatică, intensiv engleză şi Miruna Avram, de la Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu”, au reuşit să obţină note de 10 pe toată linia, la bacalaureat.
Cele două tinere au fost premiate în cadrul „Galei Performanţei Elevilor de Nota 10”, ediţia a II-a, organizată ieri, de Comisia pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități din cadrul Senatului României. Premierea în cadrul unei gale festive organizate de Senatul României a avut loc în prezența unor personalități remarcabile ale vieții politice, științifice, universitare, culturale și societății civile. „Gala Performanței” este un eveniment ce invită la un dialog deschis instituțiile statului, mediul academic și societatea civilă, pentru sprijinirea excelenței și încurajarea tinerilor valoroși de a rămâne în țară.

2 COMENTARII

  1. Eu nu le-aș premia fiindcă cine ia 10 pe linie nu-și pune întrebări. Nu există manuale perfecte așa că zecele pe linie nu arată decât o putere de tocire (a unor materiale imperfecte) dusă în extrem.
    Sistemele astea de toceală fără reflexie inhibă geniul și gândirea creativă. Dar o să producă noi judecătorese (75% din judecători sunt femei) ce-și doresc să iasă la pensie la 45 de ani că-s epuizate. Poate s-or apuca atunci să facă copii și o să iasă copiii cu probleme că nu-s făcuți la timp…

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.