Dinamo București – CSM Știința Baia Mare 27-28 (17-15)
A treia confruntare a sezonului pentru CSM Știința Baia Mare împotriva celor de la Dinamo București s-a dovedit cu noroc. După un eșec și o remiză în sezonul regulat – 18-32 și 20-20, „zimbrii” băimăreni au învins echipa din capitală exact când a trebuit. CSM Știința a învins sâmbătă după-amiază, pe stadionul ”Florea Dumitrache”, cu 27-28 (17-15), și va disputa a 16-a finală consecutivă pentru titlul de campioană.
Primii care au schimbat tabela au fost oaspeții, când Popoaia a marcat dintr-o penalitate, însă Dinamo a preluat inițiativa atât pe teren, cât și pe tabelă, în urma eseului realizat de Schwartz și transformat de Burns – 10-3. Dinamo evoluează la fel de convingător și în minutele următoare, iar insistența dă roade și bucureștenii se desprind la 14 puncte, după eseul izbutit de Vaovasa și transformat de Burns – 17-3. Replica oaspeților nu întârzie să apară până la finalul celor 40 de minute și aceștia înscriu două eseuri prin Ahokovi și Immelman, doar ultimul transformat de Popoaia – 17-15.
CSM Știința ajunge pentru prima oară la conducere în minutul 55, prin eseul lui Sikuea și transformat de Popoaia – 17-22, după ce elevii lui Eugen Apjok au punctat de 19 ori consecutiv. Băimărenii nu se bucură prea mult de avantajul de pe tabelă și după o perioadă lungă de secetă pe tabelă, Dinamo revine din nou la conducere. Eseu marcat de Vaovasa și transformat de același Burns – 24-22. CSM Știința reacționează ca o echipă mare printr-o penalitate – 24-25, la fel face și Dinamo – 27-25, însă Popoaia face ca tabela să ne fie iarăși favorabilă – 27-28. Dinamo atacă în final cu toată forța, însă jucătorii CSM Știința se apără eroic și nu mai repetă greșelile de la ultima fază ale remizei din sezonul regulat, astfel că se califică în a 16-a finală consecutivă de campionat național.
Ultim act în care CSM Știința Baia Mare va juca împotriva aceluiași adversar din finala sezonului precedent, SCM USV Timișoara, echipă care a învins-o în semifinale pe Steaua București cu 23-22 (13-10).
Finala va avea loc duminică, 7 septembrie, de la ora 16.00, iar meciul pentru bronz, sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 16.00, ambele partide urmând să aibă loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.
Dinamo București: Iulian Harțig, Adam Mcburney, Cosmin Manole, Johannes Van Heerden, Kamil Sobota, Keanan Murray, Lunga Ncube, Etienne Terblanche, Helarius Kisting, Freddie Burns, Dylan Schwartz, Paul Graure, Hinckley Vaovasa, Joe Perez, Malcolm Jaer. Rezerve: Sergiu Puescu, Jean Smith, Justin Theys, Marian Bodorin, Eduard Cioroabă, Robert Ionașcu, Eduard Chifor, Fonovai Tangimana. Antrenor: Carl Hoog.
CSM Știința Baia Mare: Mihai Dico, Tristan Trollip, Sandro Zubashvili, Florian Roșu, Nugzar Gelashvili, Jacob Immelman, Alexandru Alexe, Beka Bitsadze, Toma Mîrzac, Ratu Maravunawasawasa, Paul Popoaia, Taliauli Sikuea, Mihai Lămboiu, Manu Ahokovi, Danny Mokhoabane. Rezerve: Ovidiu Cojocaru, James Scott, Revazi Dugladze, Ștefan Iancu, Andrei Schutz, Vlăduț Bocăneț, Alexandru Harasim, Jason Tomane. Antrenori: Eugen Apjok și Paul Rusu.
Arbitri: Alexandru Ionescu – Cristian Șerban, Robert Diaconescu. Arbitru nr. 4: Cristian Rotaru. Arbitru video: Emanuel Gorodea. Observator/Comisar citire: Mihai Irimia.
.png)





























