Nu că s-ar fi născut umorul aici, pe meleagurile noastre, printre maramureșenii molcomi și laconici. Dar nici nu e inexistent. Ba dimpotrivă, spre deosebire de alții, noi avem și umorul acela neintenționat, deloc premeditat. Omul nu glumește, dar e haios în demersul lui. Să ne înțelegem, conform DEX, Umorul este o „Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești.” Cum se aplică Umorul la noi, în Maramureș? Demersul de față nu este un reportaj, ci un Fotoreportaj, cu poze adunate de-o vreme de la noi, de pe plaiurile moroșene.
În primul rând, aici el are rădăcini istorice. Dăm doar două exemple. Metehăii sunt păpuși populare primitive, construite ad-hoc de tinerii din sat cu ce au la îndemână, de multe ori cu organe sexuale gen morcov, de asemenea cu texte ironice în versuri, păpuși ce se puneau în locuri greu accesibile (stâlpi, pe case chiar) cu dedicație către tinerii necăsătoriți și fetele bătrâne. O datină superbă, care mai reapare ici-colo. O altă mostră de umor involuntar a fost înființarea Republicii Valea Porcului, azi Valea Stejarului aparținând de Vadu Izei, între cele două războaie mondiale. Un sătuc mic a devenit republică, cu președinte, prim ministru, tot. De ce? Păi au zis-o ei, în actele “oficiale”: “Ianuarie 1919. Românii n-o zinit, ungurii n-o plecat, rutenii ne-o ocupat, no ce să facem? Ne facem Republică!!!” Păi nu? Au mai fost una în România și vreo cinci-șase în lume…Și tot din istorie și tot neintenționat, deloc premeditat, e umorul religios. În bisericile vechi, de lemn, scenele din Purgatoriu sunt absolut haioase. Fără să vrea, încercând să sperie creștinul, pictorul a dat dovadă de un umor absolut, în ochii românului de azi.
Dar să intrăm mai adânc în viața de zi cu zi a maramureșanului. Lemnul, nu? Țara Lemnului, civilizația lemnului, e omniprezent. Atât de peste tot e că generează umor. Cum altfel când vezi gunoieră plină de bușteni? Sau camion gemând cu lemne în trafic, printre blocuri, pe drum național? Apoi, obsesia darului spre Domnul. Se aruncă cu bani, ba chiar Euro, în fântâna mănăstirilor (nu că erau fântâni, dar s-au făcut, că deh…Trevi), ba chiar în izvorul Izei. Că poate vede Domnul… Dar ne-am îndepărtat de cele lumești. Alt brand firesc al Maramureșului, fără supărare, este buda de lemn. A mai dispărut ea de pe la instituții, școli, dar nu e dată dispărută. Avem încă la oraș, la municipiu așa ceva, ba cu deversare direct în pârâul Firiza. Da, de unde bem apă. Avem budă de lemn în sălbăticie, avem budă de lemn proptită cu pari, să n-o răstoarne vântul, la aproape 2000 de metri altitudine, în munții Maramureșului. Avem budă în rezervații, la gard de mănăstiri, avem și gata! Apoi, avem un talent haios în a boteza străzi, locuri. Sigur că e plin Maramureșul de străzi Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță etc. Dar și când dai de strada Dragostei… de strada Fericirii… Cât despre nume sonore, le știți. Cine mai are piatra P..la Calului? Dar izvor P…da babii? Dar cascadă Pișetoarea?
Am fi vrut să punem o barieră. De o seamă de lucruri nu se râde. De Moarte, de exemplu… dar o spui asta săpânțenilor? De dezastre, dar cum să faci când vezi apărare de maluri pe Iza cu saci atârnați de maluri? Sau când vezi nivelul apelor Tisei la cele mai mari inundații din istoria recentă schițat pe… peretele școlii din Teceu? De gunoi, de tăieri, de distrugeri n-am prea putea râde. Dar când vezi pe Pietriș cum un bou nativ a deversat betonul în plus din betonieră în loc unde se arunca oricum gunoi, făcând o alee betonată la vale… Când vezi miștocar punând în zone turistice avertizare cu chipul expreședintelui Iohannis spunând că ne urmărește cu atenție și îngrijorare? Dar să urmărim și comuniunea dintre Om și Natură, aici. Dintre maramureșean și natură, de fapt, pentru că iar e atipic. Avem cascadă cu borhot în loc de apă? Avem! Cine mai are? Greu de crezut. Avem an de an anunțuri oficiale să nu se mai aprindă fânețele, cu risc de amenzi și de oprit bani APIA. Primăvara, Maramureșul e “Focul viu”… Avem de asemenea căi ferate copleșite de vegetație, curățate și iar copleșite. Avem asfaltări făcute pe ploi torențiale, avem case de un kitsch de ar merita puse în expoziții, cu celebra casă cu fântână cu Tour d’Eiffel de la Bârsana. Avem de asemenea datini duse un pic prea departe, adică în Zona Umorului! Cai prea înstruțați cu beteală de brad de nu văd înainte drumul. Porți de lemn cu varicelă, cu bube.
Și da, mai are maramureșeanul nostru un talent. Al anunțurilor. Are anunț de vânzare teren cu steril, ba culmea că s-a și vândut și e hală acolo. Pe unde nu vrea el să treci, pune anunț: Teren otrăvit. Cuie. Ceva, acolo, să te sperie că e al lui și gata. Pe Șugău în sus, sunt fânețe, proprietăți, ici-colo case de vacanță. Dar sunt, pe lângă drum, fie cu casă, fie doar cu ciupercă, fie nimic, peste 10 bariere făcute din orice, numai să nu intri. Și ca să încheiem cu “Anunțurile”, cum se apropie anii electorali, apar cele cu invitații la M..ie diferitelor partide, pe parapeți de beton, pe asfalt direct, pe case, care-cum. Dar să lăsăm pozele să vorbească, nu?
.png)






































Să nu uităm că la animale (pisici, câini, maimuțe, etc.) arătatul dinților e un semn de agresivitate.
Așa că multe din „râsetele” noastre cam aia ascund…
Dacă luăm definiția:
„…incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești.”, am putea considera râsul ca fiind un fel de „bullying into compliance”:
Râd de tine (îmi arăt dinții la tine) / că știu că nu faci bine!
Completat cu bullying to establish superiority:
Râd de tine că ești prost / și s-arăt că nu-s anost.