O mamă care a ajuns cu copilul ei la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare a trimis o scrisoare de mulțumire pentru felul în care echipa medicală a unității a gestionat cazul copilului său.
Aceasta precizează că a observat empatia și profesionalismul cu care angajații spitalului și-au desfășurat activitatea, în momente grele pentru ea și familia sa. Femeia a ajuns cu băiatul la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, din cauză că fiul său acuza o stare generală de rău și dureri abdominale. El a fost preluat imediat de către medici și internat. În urma unei monitorizări atente și a unor investigații suplimentare, băiatul a fost operat de urgență, deoarece starea sa s-a înrăutățit. „Cazul fiului meu a fost unul delicat, iar evoluția pozitivă se datorează în mod direct profesionalismului, colaborării și implicării acestei echipe”, a precizat femeia, în cadrul scrisorii de mulțumire, trimisă conducerii Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
































