Academica Recea este protagonista rundei 9 în Liga 4 din Maramureș. Campioana ultimelor trei sezoane a realizat scorul etapei, după ce le-a administrat o corecție severă celor de la FC Suporter Baia Mare, iar alături de Progresul Șomcuta Mare, sunt singurele echipe neînvinse din actuala stagiune.
Academica Recea are în acest moment patru puncte față de urmăritoare, Vișeu de Sus, Șomcuta Mare și FC Șișești, principalele contracandidate în lupta pentru titlul suprem județean.
Rezultate etapei 9: CSO Bradul Vișeu de Sus – CSO Minerul Baia Sprie 2-1 (2-0); CS Academica Recea – ACS FC Suporter Baia Mare 9-0 (3-0); ACS Iza Dragomirești – CS Progresul Șomcuta Mare 1-1 (0-0); CS FC Șișești – ACS Avântul Bârsana 0-1 (0-1); ACS Salina Ocna Șugatag – AFC Atletic Lăpuș 2-3 (1-1); ACS Remeți 2024 – Recolta Săliștea de Sus 0-2 (0-0); CS Zorile Moisei – CS Prosport Fărcașa 3-2 (2-1).
Clasament: 1. Academica Recea – 25 p (45-4); 2. Bradul Vișeu de Sus – 21 p (36-14); 3. Progresul Șomcuta Mare – 21 p (27-8).
• Liga 5
51 de goluri în etapa 8
Încă un succes pentru echipele care domină campionatele Ligii 5 Elite și Ligii 5 Clasic. Rundă în care s-au marcat 51 de goluri, în trei dintre confruntări combatantele marcând de câte 10 ori în poarta adversarelor.
ACS Satu Nou de Jos a învins la scor în deplasarea de la Iadăra (10-1) și își păstrează avantajul de două lungimi față de Viitorul Gârdani, principala contracandidată, echipă care a marcat tot 10 goluri în poarta celor de la Arieșul de Pădure.
Dincolo, în Liga 5 Clasic, Bradul Groșii Țibleșului a dispus la limită de Juniorul Coltău și este singura echipă din această competiție cu punctaj maxim. De asemenea, distanța față de echipele de pe pozițiile 2 și 3 este imensă, fiind puțin probabil ca Bradul să mai poată fi detronată din actuala postură.
Liga 5 Elite. Rezultate etapa 8: CS Măgura Codrului – ACS UAC Europe Dumbrăvița 4-0 (0-0); CS Gloria 1999 Chechiș – CS Rapid Satu Nou de Sus 2-10 (0-4); AS PHP Iadăra – ACS Satu Nou de Jos 1-10 (0-5); ACS Măgura Coaș – CS Comuna Mireșu Mare 2-3 (0-0); ACS Viitorul Gârdani – ACS Unirea Arieșul de Pădure 10-0 (1-0).
Clasament: 1. ACS Satu Nou de Jos – 22 p (40-15); 2. Viitorul Gârdani – 20 p (38-13); 3. Măgura Codrului – 16 p (28-21).
Liga 5 Clasic. Rezultate etapa 8: ACS Bradul Groșii Țibleșului – ACS Juniorul Coltău 3-2 (3-0); AS Stejarul Fersig – ACS Voința Târgu Lăpuș 0-1 (0-0); ACS Someșul Sălsig – ACS Speranța Cernești 2-1 (1-1); ACS FC Lăpușul Târgu Lăpuș – AS Viitorul Cupșeni a fost amânat pentru 16 noiembrie. AS Cristalul Cavnic a stat.
Clasament: 1. Bradul Groșii Țibleșului – 21 p (47-7); 2. Voința Târgu Lăpuș – 13 p (23-12); 3. Someșul Sălsig – 13 p (18-30).
.png)






























