Ba n-a fost „odată ca niciodată”, c-au mai fost. În sfârșit, avem iar o iarnă superbă în Maramureș, de pus în ramă. Evident, ne plângem. În preambulul fotoreportajului, să vedem dac-am mai avut așa ceva. „meteo-istoric” vorbind, ierni grele a mai avut România în 1929, 1942, 1954, 1967. Dar nu numai. În 1985, iarna a ținut până în luna aprilie. O iarnă majoră am avut și-n 1988. La fel, în 1995, am avut un record, iarna a ținut din 4 noiembrie până în 16 aprilie, conform specialiștilor.
În ce privește temperatura, recentul anunț „apocaliptic” cum că sunt minus 20 de grade la Târgu Lăpuș… vă reamintim că lăpușenii la temperatura aia abia se încheie la gât, ei au avut și minus 25-30 în 2004, 2006, 2010, 2022, sunt oarecum obișnuiți. 
Săptămâna trecută, la primul val de frig, eram în Târgu Lăpuș, bordul mașinii arăta minus 11, pe trotuare erau oameni îmbrăcați normal, fără blănuri și glugi. Mai ales tinerii fără căciuli.
Dar da, Lăpușul a înghețat parțial, la fel Iza. Și derulând iar în zona știrilor, Dunărea a mai înghețat total și în 1985 și-n alți ani, nu doar acum. În ce privește zăpada ca strat, avem un clasic „pol al zăpezilor” și al precipitațiilor în zona Cavnic – Băiuț, recunoscut. Așa cum avem pe Preluci și la Vima locuri unde zăpada e viscolită și poate ajunge, în anume căldări, la grosimi incredibile, de metri. 
Nu mai vorbim de munți. Dar în egală măsură, pentru cei „ai casei” și echipați ca atare, munții Maramureșului, Rodnei, Țibleș, Gutâi etc sunt adevărate paradisuri. La fel defileele, unde temperatura e mai scăzută, lumina pătrunde pentru scurt timp și avem râuri înghețate și zăpezi pe versanți. Bine-cunoscut e drumul pe Valea Neagră spre Izvoare, de multe ori afectat de alunecări de zăpezi în carosabil.
Studii de (ne)caz
Alegem două locații/destinații de vizitat. Una caldă una rece. Ambele reci, dar alegem un loc frumos prin definiție și unul urât. 
Defileul Lăpușului, la ieșire, porțiunea dinspre confluența cu râul Cavnic spre ieșirea dintre dealuri. Urci dinspre satul Remecioara pe cărări pe care acum le împarți în cunoștință de cauză cu sălbăticiunile. În poieni, se vede perfect cum cărările oamenilor se suprapun cu ale căprioarelor, vulpilor, iepurilor. Doar că acum, în zăpadă, se văd doar urmele lor, oamenii nu au ce căuta acum. Cărarea te duce pe deasupra râului, cam la 50 de metri. Dincolo de râu le vezi, căprioarele se adună deja în ciopoare. Cărarea te coboară spre râu și dai de alte urme, castorii au revenit de sus din amonte și au început iar să roadă, să spere în inocența lor că pot face baraje pe Lăpuș. Inutil, la prima viitură dispar. 
Dar nu renunță, drept dovadă revin în aceleași locuri, an de an, iarnă de iarnă. Râul începe să înghețe, pe alocuri poți călca pe el. Dar nu ca anul trecut, când reușisem să îl parcurgem sute de metri în amonte, cu ieșiri ici-colo pe mal, unde părea periculos, până la stânca și „golful” Balta Neagră. Se putea și mai sus, spre Împreunături. Încă nu e cazul, dar suntem abia la mijloc de ianuarie, mai e vreme.
Iazurile de la Bozânta
Exact la final de an, am mai avut un val de steril ridicat de pe iazuri, înainte de venirea iernii. Atunci am și urcat în zonă, prin Sat Săsar, înainte să fie acoperite de zăpadă total. Dar nu am prins norii de steril, înghețase. Cert e c-am găsit un mic paradis acolo. În steril, amprente clare, urme de căprioare și nu numai. Dacă nu și-a urcat cineva porcii să scurme… steril, erau și de mistreț. Copacii înghețați. Copci de gheață, unde a stat apa. Absolut teoretic, un loc de plimbare superb, de n-ar fi mediu toxic. De ici-colo, ai belvederi spre munții Igniș, asupra Băii Mari sau dincolo, spre Chioar. Până și locul dintre iazuri, cel în care se căra materia solidă de la stația de epurare a Băii Mari, arăta cumva inocent, înghețat bocnă.
Și acum, faceți un exercițiu de imaginație. Cum ar arăta acum Șaua Știol de la Borșa, cu Gărgălăul amenințător, deasupra. Sau cu Borșa mică mică, văzută de deasupra coborârii spre Cascada Cailor. Da, e greu de ajuns, ia o zi acum. Cum ar arăta acum cascada Ciuroi. Cum ar arăta acum Poiana lui Dumitru sau a Brazilor, înghețate. Cum ai vedea râul de pe Custura Cetățuii sau cum ai vedea Baia Mare de sus, de la Piatra Virgină sau mai de sus și departe, de la crucea dintre Berchezoaia și cătunul Chioar. Cum ai umbla prin zăpadă până în genunchi pe muchia Culmii Codrului, cu vederi spre Codru – Chioar – Baia Mare pe dreapta și spre Sătmar pe stânga. Cum ai putea vedea Maramureșul la picioare de la Sfinxul Oașului, la Luna Șes? Pe de altă parte, de ce trebuie să fie exercițiul „de imaginație”? În o mare parte dintre locuri, cu grijă și cunoscându-ți limitele, văzându-ți lungul nasului cum se zice la noi, am putea ajunge. La Luna Șes te urcă telescaunul. În Pasul Prislop la Borșa poți ajunge cu mașina și de-acolo faci doi pași în orice punct cardinal, ești oricum în Paradis.
La Berchezoaia iar poți ajunge, e drum deschis. De pe Pietriș ai pe alocuri belvederi superbe, nu ai de mers pe Țibleș. Și lista poate continua. Cert e că avem o iarnă absolut superbă. Are și o explicație, văzută recent la specialiști. Spre deosebire de anii trecuți, când vortexul polar de la extreme s-a învârtit acolo, pe loc, acum a fost dezechilibrat de altfel de curenți. Așa se face că acum în SUA e mult prea cald, dar în Alaska e iarnă grea. Așa se face că în Rusia e un curent înghețat major, cel ce e acum aici, dar în China au fost 20 de grade zilele trecute. Europa e cu zăpezi mari, în timp ce în rest de lume e cald. Nu că nu aveam nevoie de o iarnă frumoasă, să ne distragă de la toate cele, de la războaie la boli și la excese dictatoriale ale unora. Poftiți deci la iarna de basm maramureșeană! Care cu pasul, care cu imaginația!
