Două râuri fără nici o șansă: Craica și Săsarul, ucise de „civilizație” (VIDEO)

Am revenit pe traseul celor două râuri ce încastrează Baia Mare, la nord și la sud, cu speranța vreunei schimbări. Da, ne-au încurajat rapoartele cu rațe, egrete, castori de pe Săsar, le-am văzut. Din păcate, nu s-a schimbat nimic, decât adaptabilitatea lor, a vietăților sălbatice la conviețuirea cu noi. În paranteză spus, și în Cluj, pe Someș, sunt rațe, lebede, egrete, nici Someșul nu e cu nimic mai curat, deși îi lipsesc apele de mină.
Am pornit de la izvoarele Săsarului, trecând de la stațiunea Șuior spre fosta mină, pe drum de beton, de fapt ruta cea mai ușoară auto când nu fac nazuri jandarmii montani, spre Creasta Cocoșului. Râul Săsar acolo e limpede, vine de sub Poiana Boului de undeva, în mai multe fire. Orașul Baia Sprie captează apa și o folosește pentru consum, ba chiar dacă va reveni la acumularea Firiza ca sursă, va păstra pentru situații de urgență izvoarele captate. Văile ce vin de acolo au apă curată, aparent se numesc Borzaș, nu sunt Săsarul în sine, am și băut din ele. La fel și primii afluenți ce urmează, Văile Frăsinet, Crișului sau Trei Izvoare. Apoi, începe poluarea. De pe stânga drumului cum cobori spre Baia Sprie, se văd exploatări forestiere, cu urme de trecere prin apă cu TAF-urile. De cealaltă parte, e deja mina, cu Valea… ia ghiciți cum se numește… Tulbure.

Evident. Și vine orașul, cu felurite deversări, apoi Tăuții de Sus, apoi Baia Mare, ce înainte preia și apele Firizei, nu obligatoriu curate după trecerea pe la Romplumb și prin cartierul Ferneziu. Și da, spre centrul municipiului, începe să arate elegant, o vreme, după care redevine un fir împuțit, grație stației de epurare băimărene, iar finalul de traseu e chiar trist. Săsarul se varsă în Lăpuș sub iazul de steril de la Bozânta, aparent cel mai întins iaz din România. În ciuda vecinătății, locul e sălbatic dar nu ne lăsăm păcăliți: acolo curge steril constant, se îngroapă gunoaie la nivel instituțional. Iar mai în amonte, Lăpușul mai adună „un cancer”, Craica, în dreptul podului de la Lăpușel. La margine de oraș, Săsarul mai adună și valea aceea roșie de flotație, neepurată total, de pe strada Nucului.

Și ajungem la Craica. El se naște dintr-un fir de apă ce vine din pășunea de deasupra centurii orașului Baia Sprie, cea de la penitenciar. Un fir vine și dinspre case, din margine de orășel, odinioară acolo fusese groapa de gunoi băispriană. Trece prin Satu Nou de Sus, ca un fir de apă lin, de câmp, intră în Baia Mare prin zona industrială, apoi întâlnește minunatul cartier ce-i poartă numele. De-aici, potopul. De gunoaie. Trece pe lângă cimitirul cel nou, apoi printre cele două fabrici mari ale orașului și „trece strada”/centura spre Mocira.

Este nu un pârâu, ci o infecție, tapetată cu cârpe și gunoaie, care pe final mai adună și firul deloc discret de levigat, de must de la gropile de gunoi de mai sus. Trece prin câmp printre Mocira și Recea și se varsă în Lăpuș, la locul fostului ștrand de odinioară. Vă amintiți cum puțea, de te luai și plecai? Așa a dispărut ștrandul popular…
Într-o lume normală, ambele ape ar fi trebuit probabil tratate, epurate, înainte de a le lăsa să se verse. Baia Mare otrăvește cu bună știință două râuri și cu sprijinul vecinului Baia Sprie, apoi le trimite spre Lăpuș și Someș. Cu zero repercusiuni, zero mustrări de conștiință. Ironic însă, ne mințim cât sunt de curate, de stau rațele, egretele, castorii…