Trecem prin viață văzând fel de fel de simboluri, de semne, de înscrisuri. Fără a ne apleca asupra lor. Unele, celebre, cum ar fi stema Maramureșului, cea a Băii Mari, a Sighetului. Altele mai puțin cunoscute. Toate cu importanță majoră, cu aluzii la istoria noastră, la trecut uitat.
„Semiotica este disciplina care cercetează felul în care funcționează comunicarea și semnificarea, relațiile dintre cod și mesaj, dintre semn și discurs. Cercetătorul american de origine maghiară Thomas Sebeok definește semiotica drept un proces de schimb de mesaje de orice tip, împreună cu sistemul de semne sau coduri care se află la baza acestor mesaje”. Iar Maramureșul e plin de mesaje interesante, unele vizibile, altele subliminale, ce fac trimitere la cine suntem și cine am fost noi odată.
Dinți de lup, buzdugane
Din simbolistica veche a Maramureșului, clar vă gândiți la porțile maramureșene. Un cercetător antropolog american pe care l-am cunoscut și intervievat la Ocna Șugatag cu ani în urmă era siderat: mare parte din simbolurile ce se găseau pe porțile maramureșene – funia, soarele, dinții de lup, se regăseau pe obiectele străvechi ale amerindienilor! Nu au legătură, nu? Dacii liberi cu amerindienii… Iar dacă ne amintim legenda lui Dragoș Vodă, cel ce a doborât zimbrul cu căutătură rea cu buzduganul, am vrea să vă reamintim care e simbolul național nespus al vecinilor ucraineni… da, buzduganul! Îi spuneau Bulava și era un simbol al liderilor, mai ales la cazacii zaporojeni.
Întâmplare? Probabil. Apoi, venind spre Maramureș în perioada medievală și mai încoace, constatăm că pecețile și sigiliile erau la mare valoare. În casa de cultură a orașului Dragomirești se află o colecție interesantă de sigle ale familiilor nobile maramureșene. Un deliciu de privit (vezi foto blazoane nobili din Maramureş). Apoi, am avut de-a face cu sigilii „de la case mai mari” Împărăteasa Maria Terezia a făcut un sigiliu al comitatului Maramureș, în 1748, ce conținea, simplu, ape, pădure, o mină. Asta însemnam. Dar și mai încoace, ne regăsim, iată stema Băii Mari de pe un vechi rezervor/filtru de apă – doi mineri, castani, vie! O stemă de gen a existat și pe filtrul de apă de la Trei izvoare, de pe Gutâi, dar cineva l-a furat, i-a înțeles însemnătatea.
Religii vechi și noi
Dacă vă imaginați că religia nu are partea ei de simboluri, vă amintim că toată religia, per se, e un lung șir de simboluri. Unele bine-cunoscute, altele nu. În Maramureș, dacă vreți să vedeți simbolistică frumoasă, căutați scenele de Purgatoriu din bisericile vechi de lemn.
Superbe, în inocența lor, dar puneți ghilimele, picturile arată cruzimi fără seamăn la adresa celor ce ajung acolo, în Purgatoriu. Absolut superbe scene din imaginația maramureșeanului vechi, la Desești, Poienile Izei, Bogdan Vodă etc. Dar avem și altfel. De exemplu, garguii de pe colțurile acoperișului celei mai vechi datate biserici din Maramureș, cea reformată din centrul Sighetului. „Garguiul este, la origine, un element funcțional (jgheab/ burlan) sculptat în formă de creatură grotescă, plasat pe clădiri gotice pentru a devia apa de ploaie. Simbolic, se crede că aceste figuri hidoase speriau spiritele rele și protejau bisericile, având rol de paznici, dar și de a aminti de păcat”, scrie wikipedia. Ofereau, se spune, protecție împotriva demonilor, alungarea spiritelor rele și erau reprezentarea vizuală a păcatelor sau a creaturilor infernale, din aceeași sursă.
Interesante înscrisuri, felii de istorie
Avem însă și interesante înscrisuri, ici-colo. Arată vechimea noastră pe-aici, cum ar fi anii de pe turla bisericii vechi-monument istoric din Poienile de sub Munte. La fel, piatra de pe Stâlpul Tătarilor din Cavnic sau cea din fundația unei case tot de acolo, datate 1717, de la ultima invazie tătărască.
Un alt semn superb, martor al istoriei, ni-l arată Vasile Popovici, șeful Căminului Cultural din Repedea, care a găsit într-o vale de râu… dovada lagărelor de muncă forțată de pe muntele Copilaș, din Primul Război Mondial! O placă ce consfințește prezența germană pe graniță și lagărele de muncă. Alte două înscrisuri superbe vedem la mănăstirea Rohiița, în alt colț de Maramureș. Pe vechea biserică, o pisanie în care se mulțumea lui…. Nicolae Ceaușescu, dar și o piatră datată 1904, înainte de părăsirea mănăstirii și de legendarul blestem pus pe satul Boiereni, pe care scrie, simplu, atât- Roagă-te și lucră. Cât despre aceiași ani de început de secol 20, avem stema Republicii Valea Porcului, fie ea refăcută, regândită. Alt moment istoric de ținut minte. Sau piatra funerară a soldaților germani îngropați în cimitirul țipțerilor din Vișeu.
Alte și alte rarități. Masoni, pericole
Mai avem semne interesante de găsit în Maramureș. Pe o fostă grădiniță ce se autodărâmă, din Băiuț, se vede clar pe pereții exteriori semnul masoneriei, semn că acolo ar fi fost înainte un sediu de masoni. Păcat de siglă, va dispărea… Unele semne chiar ar trebui luate în serios. Sus la munte, la Repedea, în Munții Maramureșului, mai sus de vărsarea Vinderelului în Repedea, a fost o prospecțiune de uraniu. Mai mult sau mai puțin ecologizată, doar apa curge la vale, spre sat.
Dar acolo e un semn… cel clasic de pericol de iradiere. Cum ar veni, te gândești dacă bei de acolo, nu? Discutabile ca valoare artistică sunt și legendarele cruci vesele ale lui Stan Ioan Pătraș. Artă naivă, ba foarte naivă. Primele, cele vechi, superbe, cu mici ironii, sincere. Cele noi, „comandate” de familie, sunt mai degrabă măgulitoare, cărți de vizită.
Tupeu, prostie etc
Dar vremurile noi aduc și alte însemne, simboluri. Într-un singur loc, la vreo 100 de metri distanță, două mostre de „civilizație românească” modernă. În Pasul Prislop, mănăstirea nu suportă turiștii și o spune, o „postează”, ba chiar bilingv. Mai sus, pe drum, pe lângă mănăstire, e un centru de informare turistică făcut cu bani europeni, niciodată terminat, niciodată dat în folosință, de care n-ai voie să te apropii. Dar care are, clasic, tablă de prezentare a proiectului. Ruginită, nu se vede nimic, e aproape o declarație de intenție.
Și totuși, umorul
Nu-l desconsiderați pe maramureșean. Are umor cu carul, dacă-i dai șansa ți-l și arată. E mai apăsat, mai laconic, uneori involuntar. Stă dovadă metehăul, păpușa populară agățată pe stâlpi drept pedeapsă fetelor bătrâne și feciorilor holtei, cu poezii populare atașate. Dar și diverse anunțuri de genul Atenție cuie, pe drumuri private. Sau Teren otrăvit, pentru cei cu oile. Dar și anunțuri adhoc, precum cel (luat jos…) de pe peretele Primăriei Desești, ce conviețuia la parter cu poșta, dar și cu o cârciumă. Aparent fără toaletă…
Altfel spus, nu umbla prin Maramureș nici cu nasul pe sus, nici cu capul plecat. Nu știi ce și câte pierzi dacă nu privești curios în jur. Azi, la câte surse de informare ai la dispoziție, ar fi păcat să mergi prin Maramureș și să nu-i găsești esența. Care nu, nu e nici în poarta maramureșeană, nici în horincă, nici în caii înstruțați. E în lucrurile mici, simple, făcute din suflet.
