Duminică, 22 martie 2026, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească pe Altarul de Vară al Mănăstirii Bârsana, și a rostit cuvânt de învățătură.
„Mănăstirea Soborul celor 12 Sfinți Apostoli de la Bârsana Maramureșului Voievodal este un așezământ profund duhovnicesc de tradiție și arhitectură în stil maramureșean, așa cum este și firesc. Și este minunat așezată pe locul istoric al fostei mănăstiri Bârsana, care a fost și ultima reședință episcopală a episcopilor Maramureșului, care a rezistat până la 1740, când a fost desființată de Curtea de la Viena, și Episcopia, și mănăstirea. Biserica a fost mutată, biserica veche, în vatra satului și casa episcopală a episcopului Gavriil de Bârsana, care era din această localitate și a rezistat aici, a fost transformată în școală, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Mănăstirea a reînviat după 1990. În 1993, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian a pus piatră de temelie, la dorința Părintelui Gheorghe Urda și a credincioșilor de aici și s-a înfiripat viața monahală prin venirea Maicii Starețe Filofteia Oltean și sora ei Emanuela de la Mănăstirea Râmeț și au făcut o legătură sfântă și duhovnicească între cele două vetre monahale. Mănăstirea Râmeț a rezistat vitregiilor istoriei și are o existență impresionantă. Mănăstirea Bârsana n-a rezistat, dar a reînviat și Dumnezeu a lucrat în mod minunat pentru că, iată, astăzi sunt mai mult de 12 clădiri care împodobesc ansamblul monahal, biserica, fiind o adevărată catedrală de lemn, este mult iubită de credincioși. Soborul măicuțelor, care sunt numărul de 12, se străduiesc să împodobească, atât duhovnicește, cât și cultural-teologic mănăstirea prin prezentarea obiectelor de muzeu, de artă sacra, icoane, carte veche, avem un muzeu „Episcop Gavriil de Bârsana”, și sărbătoarea hramului, care este pe 30 iunie, Soborul Sfinților 12 Apostoli, hram ales de Înaltpreasfințitul Părinte Episcop Justinian, este una impresionantă. Se adună mii de credincioși de pe toată Valea Izei și a Vișeului și nu numai. Mănăstirea este cunoscută în țară și străinătate și este un punct de mare atracție, atât pentru turismul religios, cât și pentru pelerinii care cercetează mănăstirea și iubesc acel loc. Am făcut o tradiție să venim și în Postul Mare o dată, ca să facem bucurie măicuțelor. Este o Liturghie misionară aceasta în Postul Mare, în una din duminicile Postului Mare. Am ales duminica a patra din Post, când îl cinstim pe Sfântul Ioan Scărarul, cel care este model pentru viața monahală și care a scris cartea normativă, „Scara Dumnezeiescului Urcuș”, normativă pentru viața monahală. Venim ca să fim împreună cu soborul măicuțelor, cu părinții și cu credincioșii din localitate și din împrejurimi, să ne rugăm împreună, pregătindu-ne pentru Sfânta și Dumnezeiasca Înviere. Mai sunt trei săptămâni până la Sfintele Paști și, în acest fel, urcușul nostru duhovnicesc aici, la Bârsana, urcă încă o treaptă pentru că viața monahală, propriu-zis, este o călătorie prin nevoință, răstignire spre Înviere. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea acestei zile și pentru binecuvântarea și lumina care izvorăsc din evlavia credincioșilor, din post, rugăciune și fapte bune.”
Cuvântul de învățătură
Un documentat și însuflețit cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin în această a patra duminică din Postul Mare, vorbind despre duminicile rânduite și despre esența ortodoxiei pe aceste meleaguri pșine de istorie și oameni dârji
„Suntem în duminica a patra din Sfântul și Marele Post al Învierii Domnului, postul pregătitor pentru praznicul înălțător, mare, sfânt și luminat al Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pe parcursul postului de șase săptămâni, patruzeci de zile, plus Săptămâna Sfintelor Pătimiri, avem mai multe duminici importante și așezate de Sfinții Părinți cu o semnificație teologică și duhovnicească deosebită. Duminica I din Postul Mare este închinată Ortodoxiei, așa se numește Duminica Ortodoxiei, sau a sfintei și dreptei credințe sau a biruinței dreptei credințe asupra tuturor rătăcirilor afirmarea, statornicirea și așezarea în dogmă a cinstirii sfintelor icoane ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care prin întruparea lui de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, luând chip omenesc, a făcut posibilă zugrăvirea chipului Său Dumnezeiesc, fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, dar și om adevărat în icoană. Apoi cinstim icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru ca s-a învrednicit să Nască de la Duhul Sfânt în chip suprafiresc pe Fiul lui Dumnezeu, care și-a luat trup dintrânsa. Apoi cinstim icoanele Sfinților Apostoli, cei 12, care sunt și ocrotitorii acestei Sfinte Mănăstiri, așa cum înțelept a rânduit la punerea pietrei de temelie în Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, vrednic de pomenire. Și apoi cinstim icoanele tuturor Sfinților din Biserica lui Hristos, mucenici, cuvioși, preacuvioși, Sfinți Părinți, normativi pentru Biserică, și Sfinții din toate veacurile mărturisitori ai lui Hristos, și Sfinți din toate neamurile și Sfinți din neamul nostru. După 1990, Biserica Ortodoxă Română a purces la alegerea, la descoperirea, la prezentarea și confirmarea sfințenii vieții unor Sfinți din neamul nostru. Drept credincioși voievozi, ierarhi sau episcopi cu viață sfântă care a apărat dreapta credință, printre ei este și Sfântul nostru din Maramureș, Iosif Mărturisitorul, care a păstorit această episcopie mult pătimitoare, înființată și desființată și iar înființată, adică martirizată în trei rânduri. Sfântul Iosif a păstorit între 1692-1711 și a slujit aici, în această vatră, care exista în vremea Sfântului Iosif și aici a rezidat ultimul episcop cunoscut cu numele. Și pomenit de Părintele Academician și istoric al Bisericii Ortodoxe Române, Mircea Păcuraru, episcop care a rezidat la Mănăstirea Bârsana la 1739, ultimul episcop înainte de desființarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și după Gavriil de Bârsana, două sute de ani, românii Ortodocși n-au mai avut voie să aibă un episcop de legea lor, că au fost trecuți cu forța, declarați, uniți cu roma sau greco-catolici. N-au trecut niciodată că n-au fost consultați. Au fost declarați de imperiu, de curtea de la Viena, greco-catolici, pur și simplu, fără să fie întrebați dacă vor sau nu. Nu a riscat imperiul, că ar fi fost niște revolte pe care nu le-ar fi putut potoli, că n-ar fi acceptat maramureșenii, urmașii Sfântului Iosif, să treacă. Și atunci nu i-au consultat, în acte i-au declarat uniți cu roma sau greco-catolici. Asta este istoria adevărată, nu cea falsificată, care uneori este popularizată. Deci, pe toți sfinții și, în special, pe Sfântul Iosif noi îl cinstim, că avem credința aici, în Maramureș, că a fost apărată cu multă jertfă de acest bărbat apostolic, care a fost Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul. Lui îi datorăm credința atât de vie, frumoasă și puternică și adevărată pe care o avem noi, maramureșenii. Și apoi, păstorilor, care au păstorit cel mai prestigios în ultima vreme, sigurul pe care l-am iubit și-l iubim și-l cinstim, că e un Sfânt, că a fost cu viață Sfântă Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, mult rugător pentru noi toți, păstorul cel blând și bun și povățuitor luminat.”
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre
