Până aici! Sate în Maramureș în care „n-ai ce căuta”!

Desigur, am pus problema ușor ironic, nu avem din câte știm vreun „oraș interzis” cum aveau chinezii. Însă da, avem sate în care dacă nu ai pe cineva ori ceva treabă, efectiv nu ai niciun motiv să mergi. Nu au obiective turistice, nu au ieșire spre alte zone, au în schimb liniște și reguli proprii. Nu sunt mari iubitoare de turiști și de curioși, tocmai pentru a-și conserva propriile reguli. Acei oameni s-au retras de la „drumul principal” nu degeaba, ci ca să nu fie deranjați. Care sunt deci satele în care nu ai ce căuta, în Maramureș?

Sus, în Nord

Primul sat de gen ce ne vine în minte este Lunca la Tisa, din comuna Bocicoiu Mare. E și pe graniță, deja naști suspiciuni mergând acolo de-a lela. E frumos, are istorie, are și fel de fel de ruine de clădiri grănicerești și o cale ferată ce se căznește să supraviețuiască. Și mai are acel superb bar de pe malul Tisei, unde poți sta la o cafea să privești trafic, oameni, dincolo, în Ucraina. Cumva vecin cu el, tot pe Tisa, dar despărțite de un drum calamitat, însă… județean, este satul Valea Vișeului. Aparține comunei Bistra și e ascuns atât pe râul Tisa, cât și la poalele Munților Maramureșului. Gara aceea pustie, superbă, face toți banii. La fel și legenda cu tancurile rusești topite în 1969 de arma secretă cu laser românească. Rămânem tot în Muții Maramureșului, dar mâncăm o pită până în Crasna Vișeului, deasupra Petrovei, dar aparținând tot de Bistra. Alt sat frumușel. Ascuns de numa-numa. Pe aici vin fugarii ucraineni lăsați de ghizi pe Pop Ivan, apoi cheamă salvamontiștii noștri. Tot aici, deasupra, e și celebra Cărare a contrabandiștilor… oare de ce i-o zice așa? Iar în centru, barul ce se numește Maidan… Și trecem pe Valea Izei unde sunt alte sate izolate de bunăvoie. N-ai ce căuta în Slătioara și Glod decât dacă știi că există un drum ce iese la Poienile Izei și apoi la Botiza, altfel la ce? De aici se trag Frații Petreuș, aici erau meșteri pietrari, de făceau pietre de moară. Oarecum vecin e Sâlța a Rozavlei, destul de recent sat în sine.

Dincoace, în jurul Băii Mari

Da, avem sate ascunse în jurul Băii Mari. Unul e Ulmoasa, cartier-cică al orășelului Tăuții-Măgherăuș, fost sat de forestieri ce odinioară avea drum de acces ce dădea spre oraș, ieșind… pe Valea Usturoiului, pe lângă parc! Peste dealuri și spre sud, oarecum similar e Handalul Ilbei, alt sat departe de drum, mic, fost mineresc. Și tot la Tăuți avem Merișor, pe mal de Someș. Iar dacă ne îndepărtăm și mergem în Țara Codrului, avem alte sate ascunse. Unul e Odești, al Băseștiului, de unde s-a tras legendarul partizan Vasile Blidaru. Tot acolo și tot îndepărtate sunt Săliște și Stremț. Iar la margine de județ, între județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj sunt Corni și Ciuta, ale comunei Bicaz, unde chiar n-ai la ce merge fără treabă… Înapoi pe malul Someșului, dar spre intrarea în Maramureș, ai sate ascunse bine, de la Someș Uileac și Vicea la Chelința, peste apă. Și tot dincolo de râu, dar deja în Chioar avem sate ascunse foarte bine gen Stejera, o frumusețe de sat ori Fericea, cel cu populație 50/50% români și romi care însă nu cunosc limba romani. Aproape, ca o deviere din E 58 ce urcă spre Mesteacăn, e și Vărai, destul de clar de unde numele. La fel Durușa, aparținând de Valea Chioarului. Dar și Hovrila a Șomcutei Mari. Nu părăsim Chioarul fără a aminti alte sate în care „n-ai ce căuta”: Jugăstreni, minuscul și frumușel, al comunei Vima Mică, dar și Arieșu de Pădure odinioară de negăsit până la asfaltarea drumului Coltău – Satulung. Foarte bine ascunse sunt și Posta și Săpâia de la Remetea Chioarului, bine ascunse, o simulare de Culme a Prelucilor. Mai la baza aceluiași deal, retras e Culcea a Săcălășeniului. Dar și Berchezoaia, cu cătunul Chioar, alte frumuseți.

Fisculaș și Lăpuș

Am plecat de lângă Baia Mare uitând pe nedrept Mocira. Căutat, plin de vile, dar tot izolat oarecum, chiar n-ai treabă acolo. Și nici drumuri de mers aiurea. Iar în Fisculaș avem alte surprize interesante. Negreia e prima, satul unde se face țuica de coarne, așezat pe spatele Muntelui Mogoșa. Apoi, Trestia și Izvoarele ale Cerneștiului, ascunse bine, oarecum sub drumul Cavnic-Băiuț și la poalele Șetrei Pintii. Excelent ascunse sunt frumușele sate gen Cărpiniș și Cetățele. Ori Măgureni, cel din care urci spre Culmea Prelucilor. Care e în sine un fenomen aparte. Opt sate ascunse de lume, de bunăvoie și nesilite de nimeni! Groape, Dealu Corbului, Aspra, Preluca Veche și cea Nouă, Copalnic Deal, Codru Butesii și Întrerâuri! Da, se încearcă turism, da, s-au deschis drumuri, dar fără țintă, nu prea ai ce căuta, decât cel mult o plimbare auto „la înălțime”, pentru belvederi. Și rămânem cu Țara Lăpușului, unde evident sunt sate ascunse. Dealu Mare al Coroieniului. Fântânele sau Boiereni ale orașului Târgu Lăpuș, al doilea traversat în drum spre mănăstirea Rohița. Inău și Cufoaia, tot ale orașului, unul vizibil din drum național, celălalt ascuns de nici nu-l ghicești, la poalele Șatrei. La fel ca Dobricu Lăpușului. La fel ca satele micuțe Costeni și Ungureni ale Cupșeniului. Sau ca Larga din Suciu, mai vecin cu Bistrița decât cu Suciu. De ce s-au ascuns acești oameni? Din diverse motive. Vremuri grele, năvălitori, poate biruri. Dar erau vremuri în care subzistența nu era un concept de care să-ți fie rușine, cum e acum în jargon. Agricultura de subzistență nu însemna musai oameni săraci, cât oameni ce-și asigurau traiul muncind pământul, crescând animale, dând o raită prin pădure după diverse. Aveau acolo apă, material de construcții, combustibil, animale pentru hrană și transport, culturi. Ce să mai vrea? În fine, la capăt de Țară a Lăpușului, în Băiuț, un alt sat izolat de bunăvoie, Poiana Botizii. Cu rarități de care am vorbit, cu specific mineresc și pastoral, care a rezistat. Și el frumușel.
Și chiar așa. Ce să căutăm acolo? Ori ne decidem și ne izolăm, deși cu aptitudinile și „îndemânările” omului modern dăm drept 100% că nu reușim să subzistăm… ori trecem doar și salutăm frumos, cu respect și cumva impresionați. Oamenii aceia, ascunși unde n-avem noi ce căuta, trăiesc acolo de sute de ani, de generații!