Atelier dedicat integrării pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități

0
9

Asociația Esperando din Baia Mare a găzduit la Centrul de Zi un eveniment dedicat integrării persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, intitulat “Integrare pe piața muncii – experiențe și soluții”. Manifestarea face parte din proiectul “ONG-uri pentru piața muncii”, derulat de către World Vision Romania.
”Alături de invitați, reprezentanți ai instituțiilor, firmelor și studenți, am discutat despre activitatea noastră în cadrul proiectului și despre modalitățile prin care pu­tem sprijini integrarea pe piața muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv a persoanelor cu ne­voi speciale. Prin exercițiul «Podul spre an­gajare», participanții au fost provocați să găsească soluții pentru depășirea unor bariere frecvent întâlnite în procesul de angajare: lipsa experienței, discriminarea, lipsa accesibilității, lipsa informațiilor”, au declarat reprezentanții Asociației Esperando.
În cadrul proiectului, Asociația Esperando a primit sprijin pentru consolidarea și dezvoltarea rolului său în domeniul integrării pe piața muncii și a obținut următoarele autorizări și acreditări: asistent personal profesionist; îngrijire bătrâni la domiciliu și formator.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.