Asociația ASSOC are o experiență îndelungată în lucrul cu migranții, fie că sunt persoane ajunse în România în urma persecuțiilor politice sau a războiului, fie veniți aici pentru a munci și a-și construi un viitor mai bun.
Sprijinul pe care îl acordă se concentrează pe servicii de integrare și implicare reală în viața comunității. În acest context, responsabililor asociației le-a fost solicitat sprijinul în realizarea unui ghid practic pentru migranți.
”Primul ghid practic bilingv dedicat cetățenilor din afara Uniunii Europene care aleg să trăiască și să muncească în Baia Mare a fost realizat de un grup care a reunit specialiști din 21 de instituții publice, organizații și actori relevanți din comunitate. Ghidul este, înainte de toate, un document simplu și practic, care oferă informațiile esențiale de care au nevoie migranții, de la drepturi și obligații, la reglementarea situației juridice, accesul la sănătate, educație, locuință, transport, sprijin instituțional și comunitar. ASSOC își continuă astfel misiunea socială, contribuind la dezvoltarea unor servicii dedicate migranților”, au declarat reprezentanții ASSOC.
































