Primăria Recea a semnat zilele trecute contractul cu Distribuție Energie Electrică România SA, pentru introducerea rețelei de energie electrică pe străzile Toamnei și Salciei din Recea (n.r. în Crăici). Valoarea investiției este de 1.256.271 lei, la care se adaugă TVA. ”Am optat pentru varianta de finanțare inițială și realizare integrală a lucrărilor de către Comuna Recea, urmând ca în baza contractului încheiat, Electrica să ramburseze toată suma Primăriei Recea după finalizarea investiției. Desigur va trebui să îi convingem pe colegii din Consiliul Local să aprobe un credit, până la recuperarea investiției de la Electrica”, a spus Alexandru Ardelean, edilul comunei.






























