În primul rând, să avem decența să spunem că nu suntem „competitivi” în domeniu, respectiv nu avem ce arăta comparativ cu Peleș, Bran, Banffy – Bonțida, Sturdza din Iași, Karoly din Carei. Așa cum nici nu visăm să fim acolo undeva în zona castelelor mondiale Neuschwanstein din Germania, Hohenzolern tot de acolo, ce i-a dat pe regii noștri, Himeji din Japonia, Chambord – Franța. De fapt, nici în materie de conace nu avem monumentale. Dar avem! Istoria Maramureșului, asupra căreia vom reveni, a adus surprize de toate felurile. Așa se face că avem case de nobili, conace pe care greșit le identificăm drept castele, ba chiar și urme de castele. Mai degrabă, așezări fortificate, de genul centrului istoric al Băii Mari.
Pornind din Nord, constatăm ceva interesant. Mulți se împăunează cu trecutul lor nobiliar, gen Petrova sau Bogdan Vodă, ori Oncești. Dar fiți atenți la Sarasău! Urme de cetate sus pe deal, am fost la ea, au fost și arheologi peste ani. Doar au găsit obiecte, chiar un mic tezaur. În plus, case nobiliare al unor iluștri Mihály, Iurca sau Man, controversați sau ba. Da, Iurca au fost nobilii ce au condus Maramureșul în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, ce apar în lista criminalilor de război în urma deportării evreilor. Acum… e greu de crezut c-ar fi avut drept de veto. Dar nu-i apărăm. Constatăm doar. În Sighet e Dealul Solovan cu urme de locuire nu dacice, cum ar vrea patrioții, ci mult mai vechi, din era Halstatt – Epoca Bronzului secolele 12-18 înainte de Christos și din cultura Gava – cu superba ceramica neagră. Sighetul, la fel ca Baia Mare și Seiniul, are case cu nume de oameni bogați sau influenți ai vremii, fie ei maghiari, austrieci, evrei sau români. Dar nu părăsim Sighetul fără a reaminti, pentru a suta oară, că acea biserică reformată e datată din secolele 14-15, adică cea mai veche biserică din Maramureș și chiar una din cele mai vechi construcții în picioare de la noi!
Avem apoi urme de așa-zise cetăți, ce au păstrat mai degrabă numele: la Oncești-Cetățeaua, în Bârsana – Cetățuia, la Bogdan Vodă, la Grădina lui Cârlig, de secol 13-14. Chiar și la Dragomirești se bănuiește că pe drumul spre Baicu, sus pe stânga, e un platou ce a fost odinioară fortificație. Nu părăsim Maramureșul istoric fără să intrăm spre Valea Vișeului. Deși e populație majoritar ucraineană, avem conac la Tisa, al familiei Szaplonczay, controversată, fugărită. Dar ia descifrați numele… e Săpânțeanu, maghiarizat… Avem apoi castelul Apaffy, din păcate de izbeliște, la Coștiui, ulterior Regie a Sării atacată de însuși haiducul Pintea cu ai săi, apoi școală de sat. Încă stă în picioare. O altă clădire reprezentativă, dar și cu istorie frumoasă e actuala primărie a orașului Vișeu de Sus, fostă reședință a nobilului Pop Șimon, și el maghiarizat. Cu un drum, amintim că „păcănelele” nu-s de ieri în Maramureș. Acea construcție a mai fost o vreme și cazinou! Și am mai avut cazinouri în Baia Mare, pe strada Horia, la fel în Șomcuta Mare.
Dincoace de Gutâi
Influența grofilor și a baronilor maghiari și austrieci e evidentă, indiferent dacă ne place sau nu, la sud de Maramureș. Numai în Baia Mare avem cotate drept monumente istorice casele Gal, Bay, Revesz, Schreiber, Lendvay, Haracsek, Degenfeld, cu excepția memorabilă Pocol, de pe Valea Borcutului. Aceeași vale ce găzduiește și urme ale unei cetăți fortificate, mult mai vechi. La fel are și Seiniul, pe Dealul Cetății. Baia Mare mai are întărituri, ziduri, culminând cu Turnul Măcelarilor. Am mai întreba aici de Abatorul Vechi, fost monument istoric, apoi fabrica de zahăr, acum bloc elegant, dar nu-i pe cine.
Și începe apoi pleiada de conace. Nu castele. La Ardusat, distrus, lăsat martor doar acel sequoia ce era în parcul din fața castelului. La Gârdani, conacul Blomberg, acum cu proprietar și închis vizitării, cu curte și parc cu tot. La Țicău, a mai rămas arcada de la poarta de intrare din alt conac. La Mânău e pe deal un conac, reabilitat, nu-i știm statutul. 
La Asuaj, conacul Bornemisza e tot doborât, mai e fundația, acolo fusese chiar parc de vânătoare, în jur, cu cerbi lopătari și alte animale aduse de groful pasionat. Avem apoi suita de conace ale familiei Teleki: la Satulung, cu proprietar privat și cam închis, la Pribilești – recumpărat de Consiliul Județean și oarecum conservat. La Coltău, conacul e muzeu și concurează la număr de vizitatori cu muzee mari băimărene și cu Mocănița din Vișeu! O dovadă de implicare, management și folosirea propice a unor legende. Vizita aici în luna de miere a poetului maghiar național a devenit un magnet pentru turiști!
Lăsăm la urmă două obiective interesante. O cetate reală, cu creneluri, ziduri, locuri pentru tunuri. Cetatea de Piatră a Chioarului, ce domina odinioară zona. Dărâmată cu dinamită de un general austriac, în perioada revoltei maghiare a lui Rákóczy, ca să nu devină fortificație de cucerit. O frumusețe, chiar și acum, deși nu ai mare lucru de văzut, mai degrabă de imaginat. Dar ne imaginăm, nu de alta, dar alții au făcut, cum ar arăta o machetă cu lasere a fostei cetăți, de văzut acolo, la scară reală, la ceas de seară. Câți turiști ar putea atrage? În fine, Custura Cetățuii, la Sălnița, unde ai noștri arheologi au confirmat cu succes că nu i-au zis strămoșii așa, degeaba. Alt loc unde se poate face turism, evident cu traseu amenajat, ba chiar cu trasee de via ferrata. Un loc ce-ți ia suflarea, de frumos ce e.
Și-acum, să derulăm înapoi. Sarasău, Sighet, Oncești, Bogdan Vodă, Vișeu, Baia Mare, Ardusat, Seini, Gârdani, Țicău, Mânău, Asuaj, Satulung, Pribilești, Coltău, Berchezoaia, Sălnița. Plus câte om fi omis. Case boierești, conace, ba chiar castele. Nu, nu avem un Bran, nici un Neuschwanstein. Dar ia vedeți colecția foto și imaginați-vă un traseu tematic pe la nobilii de odinioară ai Maramureșului…
